Protopopiatul Huedin a premiat preoții cu familii numeroase

de | dec. 17, 2020 | Actualitatea religioasă

Familiile de preoți cu mai mult de patru copii au fost premiate de Protopopiatul Ortodox Român Huedin. Prin aceasta s-a dorit marcarea tematicii anulului 2020, declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor”.

De modul în care este percepută familia preotului în parohie este răspunzător preotul, dar în același timp și soția acestuia, preoteasa, ea fiind sprijin și mângâiere pentru preot, participând la necazurile și la bucuriile activității pastorale în parohie. Un alt factor determinant, alături de preot și preoteasă, sunt copiii acestora, care trebuie să aibă un comportament demn în fața oamenilor, o purtare frumoasă, participând în mod direct, alături de mama lor, la misiunea preoțească a părintelui lor.

Un astfel de model de familie creștină ne transmit și cele 6 familii de preoți din Protopopiatul Huedin, familia părintelui Blaga Marius din Parohia Râșca de Sus, care are 4 copii, familia părintelui Moldovan Marius din Parohia Ticu, care are 5 copii, familia părintelui Muntean Cristian din Parohia Beliș, care are 4 copii, familia părintelui Pop Vlad din Parohia Agârbiciu, care are 4 copii, familia părintelui Țermure Ioan din Parohia Muntele Rece, care are 4 copii și familia părintelui Vamoș Vicențiu din Parohia Finciu, care are 8 copii, a declarant Bucșa Nicoleta asistent social în cadrul Protopopiatului Huedin.

Premiile au fost împărțite de angajații Serviciului de Asistență Comunitară, împreună cu preotul Dan Lupuțan, Protopopul de Huedin și au constat în daruri pentru copii și familie dar și un mic ajutor financiar.

Ultimele articole

Resfințirea bisericii din localitatea Dumuslău, Episcopia Sălajului

Resfințirea bisericii din localitatea Dumuslău, Episcopia Sălajului

Duminică, 14 iunie 2015, în Duminica închinată sfinților români, cunoscuți și necunoscuți, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor micii comunități din localitatea Dumuslău, filie a Parohiei Doh. Prilejul vizitei Preasfinției Sale a fost...

Spectacol folcloric, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

Spectacol folcloric, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

Elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca au marcat sfârșitul anului școlar și începerea vacanței de vară prin joc și voie bună. Împreună cu profesoarele Ioana Mureșan și Marcela Iuga au organizat spectacolul „Glasul Folclorului în luna dorului”....