Protopopiatul Ortodox Bistrița organizează seară de rugăciune și spovedanie pentru refugiați, în limba ucraineană

de | apr. 18, 2022

Protopopiatul Ortodox Român Bistrița vine în sprijinul fraților ortodocși ucraineni și pe plan spiritual. Întrucât ne aflăm în Săptămâna Mare, perioadă de timp în care creștinii se pregătesc duhovnicește pentru Praznicul Învierii Domnului, Protopopiatul organizează o seară de rugăciune și spovedanie în limba ucraineană. În acest fel, și cei care nu vorbesc limba română își vor putea mărturisi păcatele și se vor bucura de o seară de rugăciune în limba ucraineană.

Întâlnirea va avea loc miercuri, 20 aprilie, de la ora 18.00 la biserica „Coroana”, unde va fi oficiată Slujba Deniei iar un preot vorbitor de limba ucraineană va spovedi.

„Ca o mama bună, Biserica se îngrijește de toți fiii ei duhovnicești și  vine în ajutorul lor mai ales când trec prin necazuri și supărări. De aceea, am organizat la biserica „Coroana” o seară de rugăciune pentru frații noștri ucraineni care sunt în Bistrița și care au nevoie de rugăciune și spovedanie. Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, vor fi alături de noi doi preoți vorbitori de limba ucraineană: Părintele Nicolae Lauruc, vicarul Vicariatului Ortodox Ucrainean din România și Părintele Vladimir Clem de la Parohia Remeti, care vor spovedi, vom oficia împreună Slujba Deniei și ne vom ruga pentru încetarea războiului. Îi asigurăm pe frații noștri ortodocși uraineni că le suntem alături și duhovnicește, prin rugăciune și primenire sufletească în Taina Spovedaniei.” a declarat pentru Radio Renașterea părintele Emanuel Vidican, secretarul Protopopiatului Ortodox Român Bistrița.

După debutul conflictului armat din Ucraina, din partea Protopopiatului Ortodox Bistrița au plecat mai multe mașini de mare tonaj cu produse alimentare neperisabile, medicamente și produse medico-sanitare.
Prin mărinimia bunilor credincioși din cadrul Protopopiatului coordonați de preoții, parohi s-au adunat peste 45 de tone de produse care au fost livrate peste graniță.

Locație: Parohia „Întrarea Maicii Domnului în Biserică” – Coroana, Piața Unirii 7, Bistrița
Miercuri, 20 aprilie 2022, ora 18.00

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghia Darurilor la Catedrala Ortodoxă din Turda

Liturghia Darurilor la Catedrala Ortodoxă din Turda

Miercuri seara, 27 martie 2024, de la ora 18:00, la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Turda, cunoscută și sub denumirea de „Catedrala Ortodoxă din Turda”, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului,...