Protopopiatul Ortodox Gherla sprijină și-n acest an copiii nevoiași să urmeze școala

de | aug. 21, 2019 | Actualitatea religioasă

Asociația Filantropia Ortodoxă, filiala Gherla și Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Ortodox Român Gherla a demarat și-n acest an campania „Donează un ghiozdan cu rechizite pentru un copil nevoiaș”. Aflată la a VII-a ediție,  campania are drept scop sprijinirea copiilor ce provin din familii fără mari posibilități financiare să-și pregătească ghiozdanul pentru noul an școlar.

„Și de această dată ne propunem să ajutăm cât mai multe familii care nu își permit să le cumpere copiilor rechizite. Acest lucru se reflectă, din păcate, exclusiv asupra șanselor de educație pe care copiii le au. Dacă deschiderea noului an școlar înseamnă pentru cei mai mulți dintre copii, părinți, dascăli – bucurie, flori, rechizite și ghiozdane, inițiativa acestei campanii creștinești va readuce, cu siguranță, speranța unui alt început și pentru cei mai triști decât noi”, a declarat Delia Păsculescu, asistentul social al Protopopiatului Ortodox Gherla.

Toți cei care doresc să se implice în acest proiect sunt așteptați la sediul Protopopiatului Ortodox Gherla, situat  pe strada 1 Decembrie 1918 , nr. 33, până în 5 septembrie 2019,  pentru a dona suma de 80 lei sau un ghiozdan complet echipat. Donații se pot face și în contul Asociației Filantropia Ortodoxă, filiala Gherla: RO60BTRLRONCRT0296429801,  Banca Transilvania. Anul trecut, peste 60 de copii au primit, în urma campaniei, câte un ghiozdan echipat pentru începutul de an școlar.

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În ziua de marți, 4 iulie 2023, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret...

Hramul Mănăstirii de la Vad, ctitoria Sfântului Ștefan cel Mare

Hramul Mănăstirii de la Vad, ctitoria Sfântului Ștefan cel Mare

În Duminica a 4-a după Rusalii (a vindecării slugii sutașului), 2 iulie 2023, zi în care este prăznuit și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la...

Sfântul Ștefan cel Mare, cinstit la ctitoria sa de la Feleacu

Sfântul Ștefan cel Mare, cinstit la ctitoria sa de la Feleacu

Duminică, 2 iulie 2023, în ziua de prăznuire a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Feleacu și-a sărbătorit ctitorul și, totodată, al doilea hram. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului,...