Protopopiatul Ortodox Huedin, alături de medici și de vârstnicii izolați

de | apr. 1, 2020 | Societate, Pandemie coronavirus

În contextul pandemiei cu noul coronavirus, Protopopiatul Ortodox Român Huedin desfășoară în această perioadă diverse acțiuni social-filantropice și vine în sprijinul credincioşilor vârstnici sau izolaţi din parohiile arondate, dar și al cadrelor medicale de la Spitalul Orăşenesc Huedin.

Astfel, în urma consultărilor dintre părintele protopop Dan-Ionuţ Lupuțan și managerul Ana Silvia Resteman, au fost donate instituției spitalicești 50 de combinezoane resterilizabile, în valoare de 6.250 de lei. Totodată, Serviciul de Asistenţă Socială din cadrul Protopopiatului a distribuit săptămânal alimente neperisabile şi produse de igienă celor aproape 40 de beneficiari și, în colaborare cu Primăria Huedin, se are în vedere depistarea şi ajutorarea persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, a precizat asistentul social Nicoleta Bucșa.

Cantina Socială „Protopop Dorel Puşcaş” din oraș, care funcţionează în cadrul Fundaţiei „Protopop Aurel Munteanu”, distribuie 5 zile pe săptămână hrană rece și alimente preparate, celor peste 100 de de beneficiari.

Și parohiile din cadrul Protopopiatului, prin preoţii parohi, se află în permanentă legătură cu persoanele vârstnice sau isolate și participă la ajutorarea acestora, prin distribuire de alimente neperisabile şi ajutor la activităţi gospodăreşti (arat, semănat, procurare hrană pentru animale, etc.).

 

Ultimele articole

Concursul „Lumină din lumină” adresat liceenilor turdeni

Concursul „Lumină din lumină” adresat liceenilor turdeni

Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda și Protopopiatul Ortodox Turda organizează în perioada 27 Martie- 7 Aprilie 2023 Concursul ”Lumină din lumină” adresat liceenilor turdeni. Doritorii se pot înscrie la una din cele două secțiuni: Secțiunea de literatură....

Zilele Școlii Primare „Sfântul Stelian” Bistrița 21-25 noiembrie

Zilele Școlii Primare „Sfântul Stelian” Bistrița 21-25 noiembrie

Sâmbătă, 26 noiembrie, se face pomenirea Sfântului Stelian, patronul spiritual al Școlii Primare „Sfântul Stelian” Bistrița. Astfel, săptămâna aceasta, institutia de învățământ organizează diverse activități culturale, educative, recreative, sportive și spirituale,...

Campanie de donare de sânge, la Protopopiatul Ortodox Gherla

Campanie de donare de sânge, la Protopopiatul Ortodox Gherla

A doua ediție a campaniei Asociației Filantropia Ortodoxă – filiala Gherla „Și tu poti fii erou – donează sânge”,  desfășurată la sediul Protopopiatului Ortodox Gherla a ajuns la final. Acțiunea organizată în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj...