Protopopul Năsăudului, îndemn la lectură și rugăciune pe perioada postului

de | nov. 16, 2019 | Actualitatea religioasă

Joi, 14 noiembrie 2019, la sediul Protopopiatului Ortodox Român din Năsăud s-a desfășurat o ședință administrativă prezidată de părintele protopop Ioan Dâmbu. Acesta a adus în atenţia preoţilor năsăudeni o tematică de mare actualitate privind parohia şi provocările lumii contemporane.

Întâlnirea a debutat la ora 10.00 în sala de ședințe a Protopopiatului cu o scurtă rugăciune. Au urmat discuții referitoare la problemele, metodele şi mijloacele misionare şi pastorale pentru consolidarea parohiei, dar au fost supuse atenției şi diverse probleme administrativ-bisericeşti, misionar-sociale sau de interes financiar-contabil privind gestiunea parohială, informează Pr. Cornel Coprean, corespondentul Radio Renașterea în Protopopiatul Năsăud.

La începutul acestei perioade a Postului Naşterii Domnului, protopopul Ţării Năsăudului, pr. Ioan Dâmbu, a adresat preoților prezenți un îndemn la lectură şi rugăciune, dar şi la responsibilitate în lucrarea lor pastoral-misionară. Cu această ocazie, a fost distribuită preoţilor Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la prima Duminică a Postului Naşterii Domnului din anul 2019.

 

Ultimele articole

26 aprilie – (†) A treia zi de Paști (Drumul spre Emaus); Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, mitropoliții Transilvaniei. Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureș, Sf. Mc. Pasicrat și Valentin. Sf. Cuv. Elisabeta

26 aprilie – (†) A treia zi de Paști (Drumul spre Emaus); Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, mitropoliții Transilvaniei. Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureș, Sf. Mc. Pasicrat și Valentin. Sf. Cuv. Elisabeta

Sfântul Ilie Iorest Sfântul Ierarh Iorest s-a născut în Transilvania, din părinţi ortodocşi, primind la botez numele de Ilie. A învăţat carte la Mănăstirea Putna, unde a deprins şi meşteşugul scrierii frumoase şi al zugrăvirii icoanelor şi unde şi-a agonisit un bun...

100 de copii săraci din Gherla pot fi fericiți de Crăciun

100 de copii săraci din Gherla pot fi fericiți de Crăciun

Asociaţia Filantropia Ortodoxă, filiala Gherla, dorește să fie mai aproape de copiii nevoiaşi care, din cauza lipsurilor nu se pot bucura de copilărie. Astfel, împreună cu protopopiatul Gherla a lansat în perioada 15 noiembrie - 15 decembrie 2015, pentru al treilea an...

Vizită frățească a PS Iustin Sigheteanul în Episcopia Europei de Nord

Vizită frățească a PS Iustin Sigheteanul în Episcopia Europei de Nord

La invitația Preasfințitului Părinte Episcop Macarie, în perioada 11-15 noiembrie 2015, Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului si Sătmarului, a făcut o vizită frățească in Episcopia Europei de Nord, pe coasta de vest a...

Liturghie arhierească în Parohia sălăjeană Tămașa

Liturghie arhierească în Parohia sălăjeană Tămașa

Duminică, 15 noiembrie 2015, în prima zi a Postului Nașterii Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a  aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Tămașa, Protopopiatul Zalău. Alături de Preasfințitul Părinte Petroniu a slujit un sobor de preoți și diaconi, în...

Poetul Ioan Alexandru, comemorat în localitatea natală Topa Mică

Poetul Ioan Alexandru, comemorat în localitatea natală Topa Mică

Sâmbătă, 14 Noiembrie 2015, comunitatea ortodoxă din satul Topa Mică a fost gazda unui eveniment comemorativ în memoria regretatului poet creştin Ioan Alexandru, de la a cărui trecere în veşnicie se împlinesc 15 ani. Poetul, originar din Topa Mică, a fost pomenit în...

Mesaj de compasiune şi solidaritate cu poporul francez

Mesaj de compasiune şi solidaritate cu poporul francez

Cu multă durere şi întristare în suflet, ne rugăm pentru victimele cumplitelor atentate teroriste de la Paris din seara zilei de 13 noiembrie 2015. Preamilostivul Dumnezeu să odihnească în pacea şi iubirea Sa sufletele celor decedaţi, să consoleze familiile îndoliate...