Protopopul Teofil Herineanu, pomenit la Dej, la 5 ani de la trecerea la cele veșnice

de | feb. 3, 2020 | Activități parohiale

Fostul protopop al Dejului, Pr. Teofil Herineanu, a fost pomenit duminică, 2 februarie, în biserica parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” pe care a păstorit-o 50 de ani. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de pr.prof.univ.dr. Ioan Chirilă, președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, alături de protopopul Dejului, pr. Ioan Bufta și preoții din municipiu.

Dupa oficierea slujbei de Parastas, părintele Ioan Chirilă a evocat calitățile vrednicului de pomenire protopop Teofil Herineanu: „Ca să crești frumos trebuie să stai lângă un om drept și bun, părintele Teofil era un munte de calmitate și bunătate, calități pe care le-a moștenit de la Arhiepiscopul Teofil”.

Părintele protopop Teofil s-a născut în 17 iulie 1939, în Dej,  din părinţii Vasile şi Ana Herineanu. Studii: Şcoala Primară din Nuşeni (1946-1950).  Şcoala Elementară din Beclean (1950-1953), Şcoala Medie  de Băieţi din Dej  (1953-1956), Institutul Teologic Ortodox de Grad Universitar din Sibiu (l956-1962). S-a căsătorit cu prof. Maria Nedelea din Beclean. A fost hirotonit de Arhiepiscopul Teofil Herineanu,  în Cluj-Napoca, în 27 şi 28 noiembrie 1965. A fost casier la Episcopia Vadului Feleacului şi Clujului  (1962-1965), preot în parohia  nou înfiinţată  Dej -Valea Codorului – cu filia Viile Dejului (1965-l975), Parohia Dej I (1975-2015), protopop al Protopopiatului Ortodox Dej (01.03.1978-2015). A fost distins cu rangul iconom (1971), iconom stavrofor (1982), a primit Crucea Patriarhală (2005). A trecut la cele veșnice în data de 4 februarie 2015, la vârsta de 75 de ani.

Ultimele articole

Maica Gavrilia Papaiannis și ecumenismul spiritual

Maica Gavrilia Papaiannis și ecumenismul spiritual

La întrebarea pe care Maica Gavrilia o primea adeseori despre popoarele „țărilor dinainte de Hristos”: „De ce îi considerați pe indieni sau pe musulmani sau evrei ca fiind de-ai dumneavoastră?”, răspundea la modul cel mai firesc și simplu: „Pentru că Îl văd pe Hristos...

Iertare și vindecare ființială

Iertare și vindecare ființială

Ne aflam în a doua duminică Sfântului și Marelui Post al Paștilor, iar pericopa evanghelică rânduită a se citi la Dumnezeiasca Liturghie din această duminică, preluată din Evanghelia de la Matei primele 12 versete din capitolul al doilea, cu vindecarea slăbănogului pe...

28 martie – Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, și Ștefan, făcătorul de minuni Duminica a II-a din Post (a Sf. Grigorie Palama; Vindecarea slăbănogului din Capernaum)

28 martie – Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, și Ștefan, făcătorul de minuni Duminica a II-a din Post (a Sf. Grigorie Palama; Vindecarea slăbănogului din Capernaum)

Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou Cuviosul Ilarion s-a călugărit din tinereţe purtându-şi crucea şi urmând lui Hristos Cel răstignit, supunându-şi cu înfrânare patimile trupeşti. El pe toţi monahii i-a covârşit cu fapta bună şi, într-o chilie întunecoasă închizându-se,...

Cercul preoțesc la Giurcuța de Sus, Protopopiatul Huedin

Cercul preoțesc la Giurcuța de Sus, Protopopiatul Huedin

Cercul preoțesc Râșca s-a întrunit duminică, 10 martie 2019, în filia Giurcuța de Sus, Protopopiatul Huedin. Cu această ocazie a fost săvârșită Sfânta Liturghie în sobor de preoți, avându-l împreună slujitor pe părintele Lupuțan Dan, protopopul Huedinului. A fost...

Venirea primăverii, sărbătorită în parohia Berchieşu

Venirea primăverii, sărbătorită în parohia Berchieşu

Venirea primăverii a constituit un prilej de bucurie pentru copiii şi tinerii din localitatea Berchieşu care împreună cu părintele Vasile-Florin Negru au realizat cu răbdare şi dragoste, sâmbătă 2 martie felicitări, au învăţat poezii dedicate mamei şi cântece despre...

Activități de primăvară, la Miceștii de Câmpie

Activități de primăvară, la Miceștii de Câmpie

Venirea primăverii a fost întâmpinată în Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, din comuna bistrițeană Miceștii de Câmpie cu o frumoasă activitate desfășurată în atelierul nostru de creație. Prin intermediul activității,  copiii și-au pus în aplicare...