PS Benedict a liturghisit și a oficiat slujba Sfințirii Mari a apei la Catedrala din Mănăștur

de | ian. 6, 2022

În ziua Praznicului Botezului Domnului, joi, 6 ianuarie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, alături de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie, urmată de Sfințirea cea Mare a apei, la biserica Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”.

Din sobor au făcut parte secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Dan Cismaș și ceilalți preoți coslujitori din cadrul parohiei.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit pe tema „Boboteaza, smerenia Domnului și înnoirea omului”.

 

În continuare, după rugăciunea Amvonului, pe esplanada din fața bisericii, Preasfinția Sa a oficiat slujba Sfințirii Mari a apei (Agheasma Mare), Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat mulțimea de credincioși și a rostit un scurt cuvânt duhovnicesc.

La finalul slujbei, în timp ce a fost cântat Troparul Bobotezei, ierarhul și clericii, cu ajutorul copiilor prezenți, în mod simbolic, au dat drumul în văzduh câtorva porumbei albi.

Potrivit parohului bisericii, pr. Dan Cismaș, au fost pregătite 10.000 de sticle cu Agheasmă Mare, care au fost distribuite credincioșilor.

La evenimentul religios a fost prezentă garda de onoare a Grupării de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” din Cluj-Napoca. Totodată, jandarmii clujeni, prezenţi la faţa locului, au amenajat culoare de acces din garduri metalice, pentru a evita aglomerația.

 

Scurt istoric

Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”, s-a zidit între anii 1990-2018, fiind închinată Eroilor Revoluției din decembrie 1989.

Piatra de temelie a fost pusă în data de 6 mai 1990, de către vrednicii de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu și Arhiepiscopul Justinian Chira, prin implicarea directă a preotului Vasile Raus.

Proiectul bisericii i se datorează arhitectului Radu Spânu, purtând marca arhitecturii Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, împrumutând, totodată, și unele detalii arhitecturale ale Catedralei „Sfântul Petru” din Roma.

Lăcașul de cult a fost târnosit la data de 20 ianuarie 2019, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Biserica, de dimensiuni impresionante, se află în proces de pictare, în tehnica frescă. Lucrările sunt executate de o echipă de pictori coordonată de pictorul Stanislav Grecu.

Comunitatea parohială este păstorită de părintele paroh Dan Cismaș, împreună cu părinții coslujitori Vasile Bancoș, Nicolae Maja și Radu Onac, avându-l alături pe diaconul Adrian Hodoroga. De asemenea, în cadrul parohiei slujește și preotul pensionar Vasile Raus, ctitorul bisericii.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Conferință preoțească de toamnă la Bistrița

Conferință preoțească de toamnă la Bistrița

Preoții din Bistrița au participat joi, 6 octombrie 2016, la conferința de toamnă organizată de Arhiepiscopia Clujului la sediul protopoiatului din oraș. Întâlnirea a debutat la ora 10:00 cu un Te-Deum, oficiat în biserica cu hramul „Intrarea în Biserica a Maicii...

Consfătuirea profesorilor de religie din Maramureş

Consfătuirea profesorilor de religie din Maramureş

La Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare s-a desfăşurat consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Maramureş, ne informează corespondentul radio Renașterea în Episcopia Maramureșului, Andrei Fărcaș. Din partea Episcopiei Mara­mu­reşului şi...

Resfințirea bisericii din Parohia Fetindia

Resfințirea bisericii din Parohia Fetindia

În duminica a XIX-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Fetindia, Protopopiatul Zalău, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la locașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta...