PS Benedict a slujit în ținutul natal, la sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul

de | ian. 7, 2021

În a doua zi după Bobotează, la sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, joi, 7 ianuarie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Biserica din Brăzești, filie a Parohiei din Sartăș, satul natal al ierarhului.

De la ora 10:00, în biserica cu hramul „Învierea Domnului”, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici din Arhiepiscopia Clujului și Alba Iuliei.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop-vicar le-a explicat credincioșilor prezenți la slujbă că Sfântul Ioan Botezătorul este chipul smereniei absolute și chipul slujitorului desăvârșit. De asemenea, a afirmat că Sfântul Ioan Botezătorul este cel care ni-L arată pe Domnul Hristos, Care este mântuirea și sensul vieții noastre.

Răspunsurile liturgice au fost date de cvartetul coral mixt „Synavlia”, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijat de Roxana Chicidea.

La finalul slujbei, preotul paroh Ioan Vesa a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare.

La rându-i, PS Benedict și-a exprimat bucuria slujirii în ținutul natal și i-a oferit părintelui Ioan o bederniță cu icoana Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, felicitându-l cu prilejul zilei onomastice.

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul s-a născut în data de 13 februarie 1984, în localitatea Sartăș, oraș Baia de Arieș, județul Alba, într-o familie sacerdotală, din părinții Ioan (preot) și Elena-Mărioara (dascăl de școală primară). Studiile primare și gimnaziale le-a urmat în localitatea natală.

Din Anul 1983, preotul Ioan Vesa, tatăl ierarhului, păstorește Parohia Sartăș și Filia Brăzești, din Protopopiatul Câmpeni, Arhiepiscopia Alba Iuliei.

Mai multe fotografii AICI

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA