PS Benedict Bistrițeanul a deschis seria de conferințe organizate în Postul Crăciunului de ASCOR Alba Iulia

de | nov. 23, 2022 | Actualitatea religioasă

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în perioada Postului Crăciunului, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia organizează o serie de conferințe duhovnicești. Prima întâlnire a avut loc miercuri, 23 noiembrie 2022, și l-a avut ca invitat special pe Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care a susținut conferința intitulată „În căutarea lui Hristos, în căutarea omului”.

Evenimentul a avut loc începând cu ora 18.00 și s-a desfășurat în Aula Mare „Dumitru Stăniloae” din incinta Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.

În debutul conferinței, părintele arhid. lect. univ. dr. Răzvan Brudiu, moderatorul evenimentului, a realizat o scurtă prezentare a activității pastoral-misionare și academice a Părintelui Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul, mulțumindu-i Preasfinției Sale pentru prezența la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. În continuare, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a adresat mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Irineu pentru binecuvântarea de a fi prezent spre a le vorbi tinerilor și credincioșilor din orașul Marii Uniri.

În discursul rostit cu acest prilej, Părintele Episcop-vicar Benedict a subliniat realitatea conform căreia ființa umană se regăsește în formă deplină numai în Mântuitorul Iisus Hristos, amintind în acest sens faptul că Betleemul a constituit un veritabil loc al întâlnirii omului cu Dumnezeu. În continuare, Preasfințitul Părinte Benedict, definind ființa umană sub forma a trei atribute, a punctat faptul că Mântuitorul Hristos reprezintă „măsura” la care fiecare dintre noi suntem chemați spre a dobândi desăvârșirea. La final, Părintele Episcop Benedict a reliefat încă o dată faptul că omul va dobândi cu adevărat fericirea doar dacă va trăi în conformitate cu principiile evanghelice, predate nouă de către Fiul lui Dumnezeu întrupat.

În partea a doua a întâlnirii, moderată de către președintele ASCOR Alba Iulia, Petru Mircea, a avut loc o sesiune de întrebări și răspunsuri. Pe această cale, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a răspuns tuturor întrebărilor primite din partea celor prezenți, oferind sfaturi și îndemnuri folositoare spre zidirea sufletească.

(VIDEO) Înregistrarea integrală a conferinței AICI

La finalul serii a avut loc un scurt moment artistic, susținut de către elevii claselor a XI-a și a XII-a din cadrul Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia. Tinerii, coordonați de către prof. Daniela Fivi Rus, au susținut un microconcert de colinde. De asemenea, în momentul obișnuit al rostirii rugăciunii de la final, toți cei prezenți au cântat împreună colindul „Trei păstori”.

La această întâlnire de suflet au luat parte numeroși clerici, credincioși, elevi seminariști, studenți teologi, dar și tineri ai altor programe de licență din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Mai multe fotografii AICI

Sursă text și foto: Radio Reîntregirea / Arhiepiscopia Alba Iuliei

Ultimele articole

Despre Sărbătoarea Sfintelor Paști

Despre Sărbătoarea Sfintelor Paști

Cuvântul „Paști” în limba română îl folosim de obicei la plural, nu zicem „Paște”, ci zicem „Paști” pentru că sunt mai multe evenimente pascale pe care le celebrăm în ziua de Paști. În Duminica Învierii, noi creștinii, prăznuim aducerea lumii din neființă în ființă,...

Glasul Bisericii răsună în cetatea Zalăului

Glasul Bisericii răsună în cetatea Zalăului

Episcopia Sălajului, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, organizează seria de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”, prin care își propun să dezvolte un dialog între Biserică și laicatul ortodox din eparhie. Vor fi invitate pentru a...

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași

Mii de credincioși veniți din toate colțurile țării, dar și ieșeni, au participat, astăzi, 14 octombrie 2015, la Sfânta Liturghie de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. De asemenea, au fost prezente oficialități naționale și locale, după cum ne-a...

Zi de sărbătoare la Parohia Recea Mică

Zi de sărbătoare la Parohia Recea Mică

La sărbătoarea Sfintei Cuvioase Maici Parascheva, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Recea Mică, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei, ce are ca ocrotitori pe...

Conferințe preoțești, dedicate marilor păstori de suflete din eparhii

Conferințe preoțești, dedicate marilor păstori de suflete din eparhii

Clericii din protopopiatul Gherla au participat luni, 12 octombrie 2015, la conferința preoțească de toamnă cu tema „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii”. Întalnirea a avut loc în prezența Înaltpresfințitului...