PS Benedict Bistrițeanul a participat la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași

de | oct. 14, 2021 | Actualitatea religioasă

La sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, ocrotitoarea Moldovei, joi, 14 octombrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit, în sobor de arhierei, la hramul Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Anul acesta s-au împlinit 380 de ani de când, prin străduinţa binecredinciosului domn Vasile Lupu al Moldovei, Iaşul este binecuvântat de prezenţa şi ocrotirea moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva.

Cu acest prilej, în ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată pe un podium special amenajat, pe bulevardul Ștefan cel Mare, de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu alți 17 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, în prezența a zeci de mii de pelerini.

Alături de ÎPS Mitropolit Teofan, din soborul ierarhilor au făcut parte:

  • IPS Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului
  • IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului
  • IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului
  • IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos
  • PS Qais, Episcop de Erzurum și Vicar al Patriarhiei Antiohiei
  • PS Ignatie, Episcopul Huşilor
  • PS Lucian, Episcopul Caransebeşului
  • PS Antonie, Episcop de Bălţi
  • PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud
  • PS Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor
  • PS Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei
  • PS Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului
  • PS Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord
  • PS Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor
  • PS Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului
  • PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei
  • PS Emilian Crişanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului

Răspunsurile la strană sunt date de către Corul cântăreților bisericești din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor. Înainte de Sfânta Liturghie, ierarhii s-au închinat la cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Gheorghe Pelerinul.

Slujba a putut fi urmărită și de la distanță de credincioși, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în apropiere, fiind transmisă, totodată, în direct de Trinitas TV și de portalul Doxologia.ro.

 

Omilia de la Liturghie a fost rostită de Mitropolitul Laurențiu al Ardealului.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a mulțumit celor care s-au implicat în organizarea hramului și a premiat patru familii de români care au revenit din diaspora.

„Crucea Moldavă” pentru patru familii, în contextul Anului omagial al pastoraţiei românilor din afara României

În contextul Anului omagial 2021 în Patriarhia Română, al pastorației românilor din afara României, pe scena unde a fost slujită Sfânta Liturghie închinată sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, Părintele Mitropolit Teofan a invitat și a premiat patru familii care cunosc ce înseamnă să trăiești în afara granițelor țării și care pun, mai presus de toate, păstrarea și mărturisirea dreptei credințe. Cele patru familii au primit distincția „Crucea Moldavă”, cea mai mare distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a încheiat hramul adresând românilor trei îndemnuri „care pot să se transforme într-un fel de făgăduință sau legământ”.

Mai multe fotografii AICI 

Sursa: Doxologia.ro

Foto credit:  Pr. Silviu Cluci și Tudorel Rusu /  Doxologia.ro

Ultimele articole

Vernisaje, curs de muzică psaltică și concerte la Zilele Artei Bizantine

Vernisaje, curs de muzică psaltică și concerte la Zilele Artei Bizantine

Ediția a 18-a a „Zilelor artei Bizantine” se va desfășura la Cluj-Napoca și Alba Iulia în perioada 6-9 octombrie 2022. Evenimentul este organizat de Sorin Albu, cadru didactic la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și coordonatorul grupului de muzică, artă...

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În ziua de joi, 29 septembrie 2022, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Principalele hotărâri ale...

Constituirea noii Adunări Naționale Bisericești, mandatul 2022-2026

Constituirea noii Adunări Naționale Bisericești, mandatul 2022-2026

La Palatul Patriarhiei din București s‑a desfășurat joi, 29 septembrie 2022, ședința de constituire a noii Adunări Naționale Bisericești pentru perioada 2022‑2026. În cadrul ședinței, prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, au fost validate mandatele...