Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a susținut vineri, 9 iulie 2021, examenul de promovare în postul de conferențiar universitar, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde predă din anul 2014 până în prezent.

Manifestarea academică a avut loc de la ora 10:00, în sala de muzică „Vasile Petrașcu”, precum și în mediul online, pe site-ul facultății.

În cadrul examenului de ocupare a postului didactic de conferențiar, pentru domeniul științific Teologie, aria de cercetare Spiritualitate Ortodoxă, Preasfințitul lect. univ. dr. Părinte Benedict Bistrițeanul, a susținut prelegerea „Vocația mistică a Ortodoxiei și paradigma religioasă a lumii de mâine”, în fața comisiei de evaluare.

La eveniment a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la rându-i profesor universitar și îndrumător de doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană, la catedra de Spiritualitate Ortodoxă, alături de PS Episcop-vicar Benedict, ucenicul Înaltpreasfinției Sale.

Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei l-a felicitat pe Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul și a apreciat urcușul său academic, profesional și duhovnicesc.

Totodată, comisia de evaluare a apreciat și a notat cu calificativul maxim conținutul de înaltă ținută academică a dosarului de concurs și prestația ierarhului.

Componența comisiei a fost următoarea:

Președinte: Arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca).

Membri: Pr. prof. univ. dr. Ioan Cristinel Teșu (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași), Pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași), Pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca), și Pr. conf. univ. dr. Gheorghe Holbea (Universitatea din București).

De asemenea, joi, 8 iulie, au promovat în postul de lector universitar, pentru domeniul științific Teologie, două cadre didactice din cadrul facultății: arhid. asist. univ. Daniel Mocanu – aria de cercetare Muzică bisericească și asist. univ. dr. Olivia Florena Nemeș (Măruțoiu) – aria de cercetare Artă Sacră.

Scurtă biografie

Din anul 2014, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul este cadru universitar la catedra de Spiritualitate Ortodoxă a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca (2014-2016 asistent universitar, iar în perioada 2016- iunie 2021 lector universitar). În prezent, este conferențiar universitar și predă și un workshop/curs facultativ de Limbă și literatură siriacă, cu scopul de a dobândi studenții o mai bună familiarizare cu literatura patristică a acestei tradiții, analizată în context istoric și cultural-lingvistic.

Este autorul a numeroase cărți, articole și studii de specialitate (în special de cultură și spiritualitate siriacă) publicate în reviste recunoscute național și internațional.

A participat la o mulțime de  simpozioane și conferințe duhovnicești, atât în țară, cât și în străinătate. De asemenea, a susținut conferințe și meditații duhovnicești pentru preoții, elevii, studenții și credincioșii din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Biografia completă a ierarhului poate fi consultată AICI

Mai multe fotografii AICI