PS Benedict Bistrițeanul a sfințit crucile care vor fi așezate pe turlele noii biserici din Sîngeorz-Băi

de | nov. 8, 2020 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 24-a după Rusalii, 8 noiembrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Sîngeorz-Băi, Protopopiatul Năsăud, prilej cu care a sfințit cele două cruci care vor fi așezate pe turlele noii biserici din orașul-stațiune.

De la ora 15:00, în curtea bisericii parohiale, unde se află și Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea”, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba de sfințire a celor două cruci.

Din sobor au făcut parte protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, diaconul Sergiu-Iustin Pop, secretar de cabinet al ierarhului, preotul paroh Paul Gavriloaie, precum și alți preoți invitați.

Piatra de temelie a noului lăcaș de cult, ce va purta hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, care este și ocrotitorul spiritual al orașului-stațiune, a fost pusă în data de 6 august 2019, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, iar construcția propriu-zisă a început în luna octombrie a aceluiași an.

În viitorul apropiat, urmează să fie turnate cupolele și să înceapă lucrările la acoperișul bisericii, conform celor afirmate de parohul Paul Gavriloaie, directorul Centrului misionar de tineret.

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” va fi construită în curtea bisericii vechi, ctitorie a preotului profesor Ioan Bunea, și va fi afiliată Parohiei Sîngeorz-Băi II. Aceasta va deservi comunitatea din stațiune, precum și tinerii care se află în tabere la Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea”, aflat tot în curtea parohiei.

Mai multe fotografii AICI 

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Parohia Sîngeorz-Băi II

Ultimele articole

Hramul de vară al Mănăstirii de la Someșul Cald

Hramul de vară al Mănăstirii de la Someșul Cald

La sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele), vineri, 24 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea...

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Năsăud

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Năsăud

În perioada 24 mai – 23 iunie 2022, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-au desfășurat conferințele...

Parohia Dej II a primit o copie a Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”

Parohia Dej II a primit o copie a Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”

Marti, 21 iunie 2022, Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” Dej II a fost împodobită cu har și binecuvântare prin prezența icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, realizată după dimensiunile originale ale icoanei care se află în Sfântul Munte Athos, la Schitul...

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Bistrița

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Bistrița

Clericii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s-au reunit marți, 21 iunie 2022, în cadrul conferinței preoțești de primăvară/vară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit în Biserica de la Coroana, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei,...