PS Benedict Bistrițeanul i-a vizitat pe copiii de la Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

de | nov. 23, 2021

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, i-a vizitat marți, 23 noiembrie 2021, pe copiii din clasa pregătitoare de la Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița.

Cu acest prilej, ierarhul le-a adresat celor mici un cuvânt duhovnicesc, i-a binecuvântat și le-a oferit dulciuri și iconițe. La rândul lor, copiii i-au dăruit Preasfinției Sale flori din hârtie colorată, confecționate chiar de ei.

„Prezența Preasfințitului Benedict Bistrițeanul în mijlocul copiilor a marcat o întâlnire mult așteptată, atât pentru a primi binecuvântarea ierarhului, cât și de a facilita interacțiunea celor mici cu un reprezentant al Bisericii. Atât copiii, cât și cadrele didactice s-au bucurat de vizita Preasfinției Sale, care le-a oferit daruri, sfaturi practice și un mesaj de încurajare”, a spus managerul Școlii Primare „Sfântul Stelian”, preotul Tudor Mudure, care este și inspectorul eparhial de tineret al județului Bistrița-Năsăud.

Apoi, împreună cu protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a vizitat șantierul clădirii Centrului Social Educativ „Grigore Pletosu”, proiect al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului, care va găzdui în viitor și școala primară. Momentan, în proporție de 80%, au fost finalizate lucrările de reabilitare la fațada interioară, iar etapa următoare include efectuarea finisajelor interioare, conform celor afirmate de pr. Tudor Mudure, cel care se ocupă de lucrările de reabilitare a clădirii.

Tot astăzi, la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița, ierarhul s-a întâlnit cu profesorii și membrii fondatori ai școlii ortodoxe bistrițene, la care s-au alăturat reprezentanți ai comunității care au avut un rol definitoriu în procesul de întocmire a documentației și în etapele preliminare ale demersului educațional inițiat de Arhiepiscopia Clujului.

PS Benedict Bistrițeanul i-a vizitat pe copiii de la Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Subliniind importanța investiției în educație, Preasfințitul Părinte Benedict a prezentat necesitatea de a trece din sfera informațională în cea transformațională, mizând pe rolul definitoriu al profesorilor de formatori de caractere. Ierarhul i-a felicitat pe toți cei care au contribuit la înființarea acestei școli, asigurându-i de toată aprecierea și prețuirea. Totodată, i-a îndemnat să fie „flacăra care înflăcărează”.

De asemenea, participanții la întâlnirea de lucru au evidențiat nevoia de corelare a procesului educațional cu eficiența comunicării, „au făcut schimb de bune practici, și-au exprimat bucuria colaborării, apreciind activitatea derulată în cadrul școlii noastre ca una holistică, centrată pe triada comunitate/familie-școală-Biserică”, a conchis părintele Tudor Mudure.

Mai multe fotografii AICI


Citește și


Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA