PS Benedict Bistrițeanul i-a vizitat pe copiii de la Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

de | nov. 23, 2021

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, i-a vizitat marți, 23 noiembrie 2021, pe copiii din clasa pregătitoare de la Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița.

Cu acest prilej, ierarhul le-a adresat celor mici un cuvânt duhovnicesc, i-a binecuvântat și le-a oferit dulciuri și iconițe. La rândul lor, copiii i-au dăruit Preasfinției Sale flori din hârtie colorată, confecționate chiar de ei.

„Prezența Preasfințitului Benedict Bistrițeanul în mijlocul copiilor a marcat o întâlnire mult așteptată, atât pentru a primi binecuvântarea ierarhului, cât și de a facilita interacțiunea celor mici cu un reprezentant al Bisericii. Atât copiii, cât și cadrele didactice s-au bucurat de vizita Preasfinției Sale, care le-a oferit daruri, sfaturi practice și un mesaj de încurajare”, a spus managerul Școlii Primare „Sfântul Stelian”, preotul Tudor Mudure, care este și inspectorul eparhial de tineret al județului Bistrița-Năsăud.

Apoi, împreună cu protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a vizitat șantierul clădirii Centrului Social Educativ „Grigore Pletosu”, proiect al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului, care va găzdui în viitor și școala primară. Momentan, în proporție de 80%, au fost finalizate lucrările de reabilitare la fațada interioară, iar etapa următoare include efectuarea finisajelor interioare, conform celor afirmate de pr. Tudor Mudure, cel care se ocupă de lucrările de reabilitare a clădirii.

Tot astăzi, la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița, ierarhul s-a întâlnit cu profesorii și membrii fondatori ai școlii ortodoxe bistrițene, la care s-au alăturat reprezentanți ai comunității care au avut un rol definitoriu în procesul de întocmire a documentației și în etapele preliminare ale demersului educațional inițiat de Arhiepiscopia Clujului.

PS Benedict Bistrițeanul i-a vizitat pe copiii de la Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Subliniind importanța investiției în educație, Preasfințitul Părinte Benedict a prezentat necesitatea de a trece din sfera informațională în cea transformațională, mizând pe rolul definitoriu al profesorilor de formatori de caractere. Ierarhul i-a felicitat pe toți cei care au contribuit la înființarea acestei școli, asigurându-i de toată aprecierea și prețuirea. Totodată, i-a îndemnat să fie „flacăra care înflăcărează”.

De asemenea, participanții la întâlnirea de lucru au evidențiat nevoia de corelare a procesului educațional cu eficiența comunicării, „au făcut schimb de bune practici, și-au exprimat bucuria colaborării, apreciind activitatea derulată în cadrul școlii noastre ca una holistică, centrată pe triada comunitate/familie-școală-Biserică”, a conchis părintele Tudor Mudure.

Mai multe fotografii AICI


Citește și


Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Repararea unei nedreptăți evidente. Familia Nan s-a reîntregit!

Repararea unei nedreptăți evidente. Familia Nan s-a reîntregit!

„Pentru necazul săracilor şi suspinul nenorociţilor, acum Mă voi scula, zice Domnul; le voi aduce lor mântuirea şi le voi vorbi pe faţă.” (Psalmul 11, 5) Cu mare bucurie și recunoștință față de Dumnezeul celor asupriți, dăm vestea reîntregirii familiei Nan în urma...

Ultima conferinţă de toamnă din Arhiepiscopia Clujului

Ultima conferinţă de toamnă din Arhiepiscopia Clujului

Ultima conferinţă de toamnă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, a avut loc joi, 20 octombrie 2016, la sediul Protopopiatului Ortodox Huedin. Primirea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a avut loc la ora 10:30, fiind urmată de...