PS Benedict Bistrițeanul: „Radio Renașterea ne-a ajutat în acest răstimp de pandemie să simțim cuvântul lui Dumnezeu”

de | mai 1, 2020

Radio Renașterea propovăduiește cuvântul viu al lui Dumnezeu în vremuri în care avem atât de mare nevoie de încurajare, de un mesaj bun, de comuniune.

Citim în cartea proorocului Amos, în capitolul 8, versetul 11 că „Dumnezeu trimite vremuri, pentru binele omului, vremuri în care să simtă foamea și setea nu de mâncare și de băutură, ci de cuvântul lui Dumnezeu, singurul capabil să ne însoțească în momentele delicate pe care le parcurgem în viață”. Radio Renașterea ne-a ajutat în tot acest răstimp de pandemie să simțim acest cuvânt al lui Dumnezeu, să-l auzim pe calea undelor, dar să-l și vedem prin transmisiunile directe pe care le-a făcut din catedrala mitropolitană și nu numai, ale slujbelor frumoase care s-au săvârșit din nefericire fără poporul lui Dumnezeu în perioada Postului Mare și chiar și în perioada pascală. Când alții s-au retras acasă, ai au muncit pentru ca noi să ne putem bucura fie și parțial de bogăția cuvântului lui Dumnezeu și slujirii în biserică.

În prima epistolă sobornicească, Sfântul Ioan Evanghelistul ne descrie ce înseamnă această propovăduire a cuvântului. Citim în primul capitol, în versetul 1: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri și am privit și mâinile noastre au pipăit despre cuvântul vieții, aceea v-am arătat vouă.” Se pomenesc aici simțul auzului, simțul văzului, dar și simțul pipăitului. Radio Renașterea ne invită prin cuvânt să auzim cuvântul lui Dumnezeu, ne invită prin imagine, prin transmisiuni și prin fotografii, să trăim această realitate ca vedere, iar mai departe noi suntem chemați ca să și facem această experiență a întâlnirii prin îmbrățișare cu Domnul Hristos cel înviat.

La ceas aniversar, lor le mulțumim acum pentru toată râvna și pentru toată slujirea pe care au dovedit-o în acest răstimp pentru poporul lui Dumnezeu, preoți și credincioși deopotrivă. La mulți ani Radio Renașterea!

† Benedict Bistrițeanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Elena Farago (29 martie 1878 – 4 ianuarie 1954)

Elena Farago (29 martie 1878 – 4 ianuarie 1954)

Elena Farago vine pe lume într-o familie înstărită de origine greacă, binecuvântă de Dumnezeu cu șapte copii. Elena, născută Paximade, vede lumina zilei la data de 29 martie 1878 în Bârlad. Deși conform acestor câteva date biografice am putea spune că poeta a avut o...

J. R. R. Tolkien (3 ianuarie 1892 – 2 septembrie 1973)

J. R. R. Tolkien (3 ianuarie 1892 – 2 septembrie 1973)

„Bineînţeles că Stăpânul inelelor este în mod fundamental o operă religioasă şi catolică” spunea autorul celebrei trilogii, cunoscută azi mai ales în urma ecranizărilor din ultimii ani. J.R.R Tolkien, a fost un scriitor, poet, filolog și profesor universitar britanic,...