PS Benedict i-a binecuvântat pe clericii care participă la cursurile de îndrumare duhovnicească la Mănăstirea Rebra-Parva

de | apr. 5, 2023

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a întâlnit miercuri, 5 aprilie 2023, cu preoții care participă la cursurile de îndrumare duhovnicească din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, ce au loc la Mănăstirea Rebra-Parva, în perioada 3-6 aprilie.

Ierarhul a fost întâmpinat de consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Cornel Coprean, și de cei 20 de preoți cursanți.

Cu acest prilej, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul le-a adresat clericilor un cuvânt de învățătură pe tema „Indicii pastorale la Cuvioșii Varsanufie și Ioan”. Totodată, Preasfinția Sa a dezbătut tema vieții duhovnicești în Biserica Ortodoxă, oferindu-le celor prezenți câteva sfaturi și îndemnuri duhovnicești.

Luni, 3 aprilie, în mijlocul preoților cursanți s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care a deschis a doua serie a cursurilor de îndrumare duhovnicească și le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură pe tema „Părintele duhovnicesc și rolul lui în tămăduirea societății secolului XXI devenită tributară patimilor”.

În cele patru zile de curs, cei 20 de preoți cursanți participă la întregul program liturgic al mănăstirii, discută pe diferite subiecte, dintre care amintim: Spovedania în contextul religios actual, Spovedania și duhovnicia în cazuri speciale din punct de vedere religios-moral și psihic, Moduri de abordare a penitentului în funcție de categoriile social-morale: tânăr, bătrân, familist, șomer, împătimit etc. Totodată, aceștia au parte și de o serie de discuții practice inițiate de diferiți duhovnici și preoți profesori de la școlile teologice clujene. Printre invitați se numără eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca – arhim. lect. univ. dr. Simeon Pintea, duhovnicul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca – arhim. prof. Samuel Cristea, duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Cuvioasă Elisabeta” din municipiul Cluj-Napoca – ierom. Paisie Borza și decanul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației – prof. univ. dr. Adrian Opre.

Scopul cursurilor de duhovnicie este să construiască un dialog între duhovnici și preoții cursanți pe subiecte de mare importanță pentru misiunea pastorală.

Anul acesta cursurile de formare duhovnicească se desfășoară în două serii. Prima serie a avut loc în perioada 6-9 martie, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, judeţul Cluj, iar cea de-a doua serie se desfășoară între 3 și 6 aprilie, la Mănăstirea Rebra-Parva, județul Bistrița-Năsăud.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, marți, 23 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfântul Mare...