PS Benedict, în Duminica Samarinencei: sinceritatea, seriozitatea și stabilitatea sunt cele trei condiții esențiale pentru apropierea de Dumnezeu

de | mai 22, 2022 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), 22 mai 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca.

Din sobor au făcut parte slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu, în frunte cu eclesiarhul Catedralei, arhimandritul lect. univ. dr. Simeon Pintea.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, în care a fost ilustrată întâlnirea Domnului Hristos cu femeia samarineancă, Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a explicat că Biserica este locul în care omul de regăsește pe sine și află odihnă prin întâlnirea personală cu Domnul Iisus Hristos.

De asemenea, ierarhul a mai spus că sinceritatea, seriozitatea și stabilitatea sunt cele trei condiții esențiale pentru apropierea de Dumnezeu: „sinceritate – ne apropiem de Domnul așa cum suntem; seriozitate – căutăm mai întâi cele ale Lui și apoi celelalte vin după, și vin de la sine; iar în al treilea rând stabilitate – încercând să-L urmăm pe Domnul și la bine, dar și la greu”.

 

La finalul slujbei, Preasfinția Sa le-a reamintit celor prezenți ca, după o săptămână plină, să vină duminica la Biserică, pentru că aici este locul unde se pot odihni întru Hristos și se pot alimenta cu Harul lui Dumnezeu, care stă la baza vieții noastre.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu.

La Sfânta Liturghie au participat numeroși credincioși clujeni, iar o parte din cei prezenți au asistat la slujbă în fața Catedralei din Piața Avram Iancu, rugându-se alături de ierarh pentru cei aflați în necazuri și suferințe, pentru pacea, sănătatea și mântuirea lumii și pentru încetarea războiului din Ucraina.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole