PS Benedict, la Mănăstirea Nicula: „E foarte important să ne dăruim copiii lui Dumnezeu!”

de | aug. 14, 2020

FOTO: DARIUS ECHIM

„Ne-am adunat la Mănăstirea Nicula ca să o cinstim în felul nostru pe Maica Vieții. Nu sunt puține cântările în care am numit-o așa. Este Maica prin care a venit Viața în lume”, le-a spus joi Preasfințitul Benedict Bistrițeanul, pelerinilor prezenți la hram.

Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului a vorbit despre importanța familiei și a educației creștine pe care părinții trebuie să o dea copiilor, pornind de la exemplul Maicii Domnului. „Doar Dumnezeu și mama dau naștere, de aceea cred că nimeni în această lume nu este atât de aproape de Dumnezeu ca mama bună. Ciclul misiunii lui Hristos a început tot la rugămintea Fecioarei Maria. Ea este Mama mamelor, chipul cel mai desăvârșit, dând naștere Vieții”.

 De aceea, e foarte important, spune ierarhul, ca pruncul ce se naște într-o familie să fie bine primit. „Nu de puține ori ne este dat să auzim exprimări ca: „A venit la momentul nepregătit, nu am fost pregătiți pentru el/ea”. Prin mâna noastră Dumnezeu dă viață, omul o oprește. De aici suferința noastră ca familie și ca neam”, a arătat Preasfinția Sa.

În cuvântul rostit, la finalul Sfintei Liturghii, a arătat că, de multe ori, copiii nu-și găsesc rostul în viață din cauza părinților posesivi. „E foarte important să ne dăruim copiii lui Dumnezeu! Ei, împreună cu Dumnezeu, să fie cei care își descoperă lucrarea și chemarea.”

Presfințitul Benedict Bistrițeanul a vorbit și despre rolul important pe care părinții îl au în educația copiilor lor. „E mare nevoie să purtăm de grijă de copiii noștri. Tata să fie tată în familie, mama să fie mamă și să nu se amestece rolurile! Fiecare își are rolul lui specific și în felul acesta copiii au parte de o educație sănătoasă”, a precizat ierarhul.

„Maica Domnului l-a iubit cel mai mult pe Hristos și de aceea este cinstită ca Maică a Vieții. Ea nu l-a părăsit niciodată pe Hristos nici la Cruce, unde a petrecut cu el până la sfârșit”. Preasfințitul Părinte Benedict le-a spus pelerinilor că sunt binecuvântați de Dumnezeu că au această șansă de a fi alături de Maica Domnului la Mănăstirea Nicula. „Pe ea o rugăm să vă îmbrățișeze, să vă mângâie și să vă împlinească rugăciunile, potrivit cu nevoile și suferințele voastre”, a spus ierarhul, în finalul cuvântului său.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA