PS Benedict s-a întâlnit cu preoții care participă la cursurile de îndrumare duhovnicească la Mănăstirea Rebra-Parva

de | apr. 12, 2022 | Actualitatea religioasă

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a întâlnit marți, 12 aprilie 2022, cu preoții care participă la cursurile de îndrumare duhovnicească din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, ce au loc la Mănăstirea Rebra-Parva.

Cu acest prilej, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul le-a adresat clericilor îndemnuri și sfaturi practice. Totodată, a dezbătut tema vieții duhovnicești în Biserica Ortodoxă. La finalul întâlnirii, ierarhul le-a oferit în dar câte un Ceaslov mic.

Anul acesta cursurile de formare duhovnicească se desfășoară în două serii. Prima serie a avut loc în perioada 4 – 7 aprilie, la Mănăstirea Nicula, din județul Cluj, iar cea de-a doua serie se desfășoară între 11 – 14 aprilie, la Mănăstirea Rebra-Parva, județul Bistrița-Năsăud.

Luni, 11 aprilie, în mijlocul preoților cursanți s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care a deschis a doua serie a cursurilor de îndrumare duhovnicească și le-a adresat celor prezenți câteva îndemnuri cu privire la viața duhovnicească a preotului.

Conform consilierului cultural al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Cornel Coprean, miercuri, 13 aprilie, comunicări vor susține următorii invitați: decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, și duhovnicul Colegiului Ortodox „Mitropolit Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, arhim. prof. Samuel Cristea; iar joi, 14 aprilie, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, arhim. lect. univ. dr. Simeon Pintea.

În cele patru zile de curs, preoții vor participa la întregul program liturgic al mănăstirii, vor discuta pe diferite subiecte, precum: rolul duhovnicului în societatea contemporană, condițiile spovedaniei, actualitatea canoanelor, pregătirea credincioșilor pentru spovedanie, sau raportul dintre spovedanie și împărtășanie, participând, în același timp, și la discuțiile practice pe care le vor avea cu părinții duhovnici și cu ceilalți invitați.

Cursurile de duhovnicie au fost reluate după doi ani de pauză din cauza pandemiei și sunt organizate sub forma unor colocvii, cu o tematică practică și formativă. Scopul acestora este să construiască un dialog între duhovnici și preoții cursanți pe subiecte de mare importanță pentru misiunea pastorală.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Despre uitare – Cuviosul Efrem Filotheitul

Despre uitare – Cuviosul Efrem Filotheitul

Viața fiecărui om este o carte și fiecare zi este o pagină. Toate cărțile au un sfârșit, ca și viața omului, și fiecare pagină consemnează unele sau altele, faptele luminoase sau întunecate ale omului. Când viața se încheie, atunci se deschide această carte înaintea...

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Preoții din protopopiatul Bistrița au aflat marți, 16 iunie 2015, cum pot accesa fonduri europene în vederea derulării unor proiecte de economie socială. Ei au fost informați în cadrul ședinței lunare care s-a desfășurat de la ora 11, sub coordonarea părintelui...

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Poetul Mihai Eminescu a fost comemorat la Cluj-Napoca, luni, 15 iunie 2015, în contextul împlinirii a 126 de ani de la moartea sa. Festivitățile au început la ora 10:30 în faţa Teatrului Naţional, la statuia poetului. Au luat parte la momentul omagial zeci de clujeni,...