PS IGNATIE MUREȘANUL: „Să transmitem credința și copiilor noștri, deoarece este singurul lucru pe care-l vor duce cu ei o viață întreagă”

de | aug. 14, 2016

Zeci de mii de oameni au asistat în această seară la mănăstirea Nicula, la slujba Vecerniei, oficiată de la ora 18:00 pe altarul de vară, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, episcopul Europei de Nord și Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, episcopul vicar al episcopiei Spaniei și Portugaliei.

Maica Domnului, model de rugăciune, credință și încredere

La sfârșitul slujbei, Preasfințitul Ignatie a rostit un cuvânt de învățătură, în care a scos în evidență credința Maicii Domnului, pe care noi toți trebuie să o luăm ca model: „Credința Maicii Domnului a fost rugăciune. Ea nu a vorbit foarte mult, ci s-a rugat. Credința ei era vorbirea cu Dumnezeu, era încrederea, pentru că Maica Domnului s-a încrezut în Hristos. Vedem acest lucru la Nunta din Cana Galileii. Credința Maicii Domnului a fost și credință-iubire”.

Să vă creșteți copiii în adevăratul spirit creștin!”

În continuarea cuvântului său, Preasfinția Sa a atras atenția asupra faptului că Europa tinde să-și uite astăzi rădăcinile ei creștine:

PS Ignatie Mureșanul

PS Ignatie Mureșanul

„Unii vor să smulgă credința din sufletelor oamenilor, iar acest lucru îl faci lovind în Biserică și lovind în familie”, a spus Preasfinția Sa, atrăgând atenția părinților, cei care au o mare responsabilitate: aceea de a-și crește copii în adevăratul spirit creștin. „Credința noastră este foarte important să o transmitem și copiilor noștri. Credința este cea pe care o vor duce cu ei o viață întreagă. Tinerii români , atunci când pleacă în străinătate, nu iau cu ei dincolo decât educația, cinstea și credința, pe care au învățat-o în sânul familiei”.

 

 

 

Slujba s-a încheiat cu glasul miilor de pelerini care, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, ierarhi și preoți, au cântat priceasna „O, Măicuță Sfântă”.

Întreaga slujbă și cuvântul de învățătură le puteți viziona AICI.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Am venit, Măicuță, să te mai vedem…

Am venit, Măicuță, să te mai vedem…

Mănăstirea clujeană Nicula și-a deschis și-n acest an porțile pentru zecile de mii de pelerini ce vin cu bucurie de praznicul Adormirii Maicii Domnului, pentru a se închina Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, dar și să participe în aceste zile la hramul...

Rugăciune pentru Regina Ana

Rugăciune pentru Regina Ana

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, s-a rugat pentru Regina Ana, sâmbătă, 13 august 2016, la Palatul Regal, unde Majestatea Sa a fost depusă în ultimele zile. La slujba Trisaghionului, alături de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române s-au aflat şi...

Experienţa vieţii cu Hristos, Episcopul Vasile Someșanul

Experienţa vieţii cu Hristos, Episcopul Vasile Someșanul

Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, împlinește în data de 15 august, 18 ani de arhierie. În vara anului 1998, Arhim. Vasile Flueraș, în urma propunerii vrednicului de pomenire Mitropolit...

Mitropolitul Clujului, la hramul parohiei din Valea Gârbăului

Mitropolitul Clujului, la hramul parohiei din Valea Gârbăului

Parohia clujeană „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din Valea Gârbăului, localitatea Florești, și-a sărbătorit sâmbătă, 13 august 2016, hramul, în prezența  Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului. Deși Sfântul Ocrotitor al parohiei a fost sărbătorit în...