PS Iustin: Hristos devinde avocatul și susținătorul celor ce-L mărturisesc

de | iun. 15, 2020

Duminică, 14 iunie 2020, în Duminica Tuturor Sfinţilor, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Ţeghea din Protopopiatul Carei, judeţul Satu Mare.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a arătat mai multe modele de sfințenie:

Cine sunt toţi Sfinţii? Cei ce au fost, cei ce sunt şi cei ce vor fi bineplăcuţi lui Dumnezeu şi aleşi, slăviţi şi plini de credinţă şi de har, mărturisitori ai lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu, Mântuitorul lumii. Sfinţii sunt din toate timpurile, din toate părţile, bogaţi şi săraci, tineri sau bătrâni, care au trăit viaţa în conformitate cu Evanghelia sau unii chiar foşti păcătoşi care s-au căit de păcatele lor.

Sfinţii nu sunt doar cei din trecut. Nu sunt doar cei făcători de minuni sau cei ce s-au retras în pustiu şi trăiesc o viaţă frumoasă. Nu sunt doar aceia. Şi nu sunt doar oamenii lipsiţi de păcat. Au de toate la un loc. Pot să fie şi făcători de minuni. Pot să fie şi retraşi din lume, din lumea păcatelor în lumea lui Dumnezeu, într-o mănăstire sau într-o sihăstrie. Pot să fie lipsiţi de păcate sau cu păcate foarte puţine şi foarte mici, cu o viaţă creştină îngrijită şi cu principii morale şi nu îşi permit să degradeze fiinţa umană, să decadă, să întineze haina botezului.

În continuare, Întâistătătorul Eparhiei Maramureșului și Sătmarului, pornind de la pericopa evanghelică a duminicii, a subliniat importanța mărturisirii credinței, ca început al sfințirii vieții:

Ce zice Mântuitorul despre Sfinţi? Ce sunt pentru El Sfinţii? Cei mai bineplăcuţi. Ce zice Evanghelia? Pentru cel ce va mărturisi pentru Mine înaintea lui Dumnezeu, înaintea oamenilor, voi mărturisi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Hristos se face avocatul tuturor mărturisitorilor, al tuturor Sfinţilor. Vă daţi seama? Hristos – avocatul şi susţinătorul nostru!

Mărturisirea lui Hristos este pecetea şi apoi urmează dreapta vieţuire şi dreapta făptuire. Să devenim mărturisitori cu adevărat ai lui Hristos. Viaţa noastră trebuie să fie conformă cu mărturisirea. Deci, nu putem numai să mărturisim cu buzele şi alta să facem în restul vieţii noastre.

Şi să avem şi o dreaptă vieţuire. Să cinstim Biserica şi slujitorii bisericeşti. Să ţinem posturile, să ţinem sărbătorile şi să avem o dreaptă vieţuire, cum au fost Sfinţii Părinţi şi părinţii noştri. Şi apoi dreaptă făptuire. Credinţa fără fapte este moartă”, a mai spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

După încheierea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a acordat stavroforei Emanuela Mateiu, stareţa Mănăstirii Ţeghea, și primarului comunei Craidorolţ, Daniel Balogh, Ordinul „Justinian Arhiepiscopul”. Așezământul monahal a fost distins cu Medalia „Justinian Arhiepiscopul”, în memoria Arhipăstorului care a pus piatra de temelie a bisericii în anul 1995.

 

 

 

 

 

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Parohiei Ortodoxe „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare

Hramul Parohiei Ortodoxe „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare

Joi, 30 noiembrie 2023, de sărbătoarea închinată Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Parohia Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din Municipiul Baia Mare,...

Hramul Paraclisului Episcopal din Baia Mare

Hramul Paraclisului Episcopal din Baia Mare

Marți, 21 noiembrie 2023, de praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a...

Protopopiatul Vișeu a sărbătorit 30 de ani de la reactivare

Protopopiatul Vișeu a sărbătorit 30 de ani de la reactivare

Marți, 14 noiembrie 2023, cu începere de la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, au participat la evenimentul organizat de Protopopiatul Ortodox Român...

Sfânta Liturghie Arhierească de hram la Sighetu Marmaţiei

Sfânta Liturghie Arhierească de hram la Sighetu Marmaţiei

Miercuri, 8 noiembrie 2023, de sărbătoarea închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”...