PS Iustin: „Românii s-au încreştinat în lumină, pentru că aveau o preocupare pentru viaţa de dincolo”

de | dec. 1, 2019 | Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie, în sobor de preoți și diaconi, la biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare, cu ocazia hramului.

Biserica a fost arhiplină de credincioşii veniţi din întreg oraşul pentru a se ruga împreună cu ierarhul şi pentru a lua binecuvântare. Credincioșii băimăreni au putut să se închine și la racla cu părticele din moaştele Sfântului Apostol Andrei, ce se află permanent în această biserică.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit despre viaţa Sfântului Apostol Andrei și despre  prezenţa sa în Scitia Minor (Dobrogea de azi), unde a încreştinat pe locuitorii acestui ţinut, informează Episcopia Maramureșului și Sătmarului.

„După 2000 de ani vedem că Evanghelia lui Hristos, propovăduită de Sfântul Apostol Andrei, botezătorul românilor şi ocrotitorul României, a rodit în chip minunat. Românii s-au încreştinat în lumină, nu în mod forţat, ci în mod firesc, pentru că aveau o spiritualitate şi o preocupare pentru viaţa de dincolo, iar Evanghelia a fost un răspuns la neliniştile şi la preocupările românilor şi au primit-o cu braţele deschise…”, a precizat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

La finalul slujbei, părintele paroh Indrei Buda a mulţumit ierarhului pentru prezenţă și i-a oferit din partea parohiei o icoană a Maicii Domnului, realizată de pictorul Constantin Bucur, cel care a pictat şi biserica. Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare a fost înfiinţată în anul 2002, iar biserica, situată în centrul municipiului, a fost zidită între anii 2004-2012, pe un loc sfinţit cu doi ani înainte.

Ultimele articole

Buna Vestire (25 martie) | Cateheză

Buna Vestire (25 martie) | Cateheză

Excurs istoric: Buna Vestire (25 martie) este cea mai veche sărbătoarea din suita cinstirii Maicii Domnului. Este o sărbătoarea în care este cinstită Maica și Fiul deopotrivă. În secolul al IV-lea s-a ridicat o biserică pe locul unde tradiția afirma că Maica Domnului...

Sfânta Liturghie de hram la biserica Buna Vestire, Satu Mare

Sfânta Liturghie de hram la biserica Buna Vestire, Satu Mare

Duminică, 19 martie 2023, a Sfintei Cruci, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, anticipat, Sfânta Liturghie de hram la biserica „Buna Vestire” din parohia cu acelaşi nume din Satu Mare, în fruntea unui sobor de preoţi şi...

Procesiunea de la Baia Mare pentru celebrarea vieţii

Procesiunea de la Baia Mare pentru celebrarea vieţii

Sâmbătă, 18 martie 2023, după amiază, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a luat parte, alături de mulţimea de tineri şi credincioşi din municipiul şi Protopopiatul Baia Mare, la Procesiunea pentru viaţă, desfăşurată în Baia Mare....

Sfânta Liturghie în Catedrala din Negreşti Oaş

Sfânta Liturghie în Catedrala din Negreşti Oaş

Duminică, 12 martie 2023, a doua din Postul Sfintelor Paşti, a Sfântului Grigorie Palama, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Duminica Tuturor Sfinţilor” din Negreşti Oaş....

Duminica Ortodoxiei la catedrala Episcopală Sfânta Treime din Baia Mare

Duminica Ortodoxiei la catedrala Episcopală Sfânta Treime din Baia Mare

Duminică, 5 martie 2023, Duminica Ortodoxiei, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în mijlocul unui frumos sobor de preoţi şi...