PS Iustin: „Să facem faptele fariseului, dar înaintea lui Dumnezeu să avem atitudinea vameşului”

de | feb. 22, 2021 | Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Duminică, 21 februarie 2021, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din localitatea Şomcuta Mare, lăcaș de cult ridicat în urmă cu 135 de ani, în fruntea unui sobor de preoţi şi a rostit cuvânt de învăţătură.

Pornind de la Evanghelia duminicii, a pildei Vameşului şi Fariseului, ierarhul a vorbit despre începutul perioadei Triodului, apoi despre vameş şi fariseu, ca tipologii umane de creştini care se roagă în biserică fiecare separat, s-a oprit apoi la faptele plăcute lui Dumnezeu şi semenilor pe care trebuie să le facă creştinul zilelor noastre: să aducă ofrandă lui Dumnezeu pentru vii şi pentru morţi, să nu subestimeze valoarea umană a fratelui de lângă el. De asemenea, a amintit despre misiunea învăţământului la ora de religie, concluzionând că este important  „să facem faptele fariseului, dar înaintea lui Dumnezeu să avem atitudinea vameşului”.

„Vameşul s-a întors mai îndreptăţit la casa lui, pentru că şi-a mărturisit păcatele, nu s-a lăudat cu virtuţile”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.  „Sunt multe derapaje în lumea aceasta, dar Dumnezeu va interveni. Noi trebuie să ne rugăm. El este Cel care ţine în armonie Universul şi armonizează comunităţile, popoarele, lumea, cerul şi pământul. El este Acela.”

La final, protopopul Nicolae Petruş i-a multumit Preasfinţitului Episcop Iustin pentru slujire şi pentru grija duhovnicească pe care o poartă credincioşilor, iar părintele paroh Ioan Ilie Bucşa a oferit în dar pentru Muzeul Episcopiei o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul.

 

Ultimele articole

4 mai – (†) A treia zi de Paști (Drumul spre Emaus); †) Sf. Ier. Atanasie al III-lea (Patelarie), patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Cuv. Monica, mama Fer. Augustin

4 mai – (†) A treia zi de Paști (Drumul spre Emaus); †) Sf. Ier. Atanasie al III-lea (Patelarie), patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Cuv. Monica, mama Fer. Augustin

1. Aducerea moaştelor Sfântului Ierarh Atanasie cel Mare – Sfântul Atanasie cel Mare s-a născut în Alexandria în anul 295 şi a trecut la cele veşnice pe 2 mai 373. Sfântul Atanasie a fost înmormântat în biserica de la Bucole de la periferia Alexandriei, zidită peste...

Resfințirea bisericii parohiei Moișeni, Protopopiatul Oaș

Resfințirea bisericii parohiei Moișeni, Protopopiatul Oaș

În Duminica a VII-a după Rusalii, 26 iulie 2020, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a resfințit biserica parohiei Moișeni, comuna Certeze, Protopopiatul Oaș. Lăcașul de cult cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil”, ridicat în...

Hramul mănăstirii „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” Dragomirești

Hramul mănăstirii „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” Dragomirești

În ziua de prăznuire a Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, mănăstirea maramureșeană Dragomirești, Protopopiatul Vișeu, a fost în sărbătoare. Sfânta liturghie de hram , la care au participat sute de credincioși, a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Iustin,...