PS Iustin Sigheteanul a târnosit biserica din Parohia Hovrila, Protopopiatul Chioar

de | nov. 8, 2015 | Actualitatea religioasă

Preasfințitul Iustin Sigheteanul a târnosit duminică, 8 noiembrie, de sărbătoarea sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, biserica din parohia Hovrila, Protopopiatul Chioar. La biserica atestată documentar din anul 1850 au avut loc în ultimii ani ample lucrări de renovare, coordonate de preotul paroh Călin Lupșa.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfinția Sa pe o scena amenajată în curtea bisericii, alături de un sobor de preoți și diaconi. Au participat, pe lângă autorități județene și locale,  un mare număr de credincioși. În cadrul Sfintei Liturghii s-au făcut rugăciuni pentru cei care au murit în incendiul de la Clubul ,,Colectiv”, pentru însănătoșirea celor ce se zbat între viață și moarte și pentru mângâierea și întărirea rudelor celor care au pierit. De asemenea, s-au făcut rugăciuni pentru pacea, liniștea și unitatea poporului român.

La sfârșitul Sfintei Liturghii preotul paroh a fost distins cu rangul de iconom stavrofor, iar binefăcătorii au primit diplome de vrednicie.

Ultimele articole

Întrunirea Consiliului Național ASCOR, la Cluj-Napoca

Întrunirea Consiliului Național ASCOR, la Cluj-Napoca

În perioada 26-28 mai 2023, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca are loc întrunirea Consiliului Național al Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR). Programul întâlnirii studențești include sesiuni de lucru,...