Joi, 8 septembrie 2016, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului a oficiat Sfânta Liturghie în satul natal Rozavlea, din Protopopiatul Vişeu. În sobor s-au aflat peste 25 de preoţi din parohiile Protopopiatului. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul de muzică bizantină „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, condus de diac. drd. Adrian Dobreanu, iar la momentul pricesnei a cântat şi corul bisericii parohiale.

Cuvântul de învăţătură rostit de P.S. Iustin Sigheteanul s-a referit la pericopa evanghelică a sărbătorii şi la viaţa Maicii Domnului, Fecioara Maria, cea mai Sfântă între Sfinţi, încheind cu câteva consideraţii în urma Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi din Toată Lumea (ITO 2016), unde Maramureşul a fost foarte bine reprezentat.

În timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru diacon tânărul teolog Ioan Claudiu Pop, ca urmare a câştigării concursului pentru ocuparea postului de preot în Parohia Ciolt, hirotonirea întru preot urmând a fi săvârşită în viitor.

Patru procesiuni au înfrumuseţat cu prezenţa lor sărbătoarea hramului, formate din credincioși din Leordina, Strâmtura, Şieu şi satul gazdă Rozavlea. Așa cum este obiceiul, aceștia au înconjurat biserica de trei ori cântând pricesne închinate Maicii Domnului, după care au intrat în locașul de cult și s-au închinat la icoane.

Hramul bisericii din Rozavlea seamănă foarte mult cu hramul unei mănăstiri. An de an vin mii de credincioși din satele de pe Valea Izei şi Vişeului, din Moisei şi din Borşa, dar şi din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Biserica din Rozavlea este o adevărată catedrală a Văii Izei. Construirea ei, din zid de cărămidă, a început în 1935 şi a fost ridicată în roşu în 1940. Pictarea s-a făcut abia între anii 1967-1971, fiind prima biserică pictată în tehnica frescă din Maramureşul Voievodal. A fost târnosită în 15 august 1971 de vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina, însoţit de Mitropolitul Nicolae Mladin al Sibiului, Episcopul Teofil Herineanu al Clujului, în prezenţa tuturor preoţilor din zonă şi a zeci de mii de credincioşi. A fost cel mai mare eveniment al comunităţii. Un alt eveniment s-a petrecut în 8 septembrie 2003, când doi vrednici de pomenire Patriarhi, Petros al VII-lea al Alexandriei şi Întregii Africi şi P.F. Patriarh Teoctist, însoţiţi de 12 Mitropoliţi şi Ierarhi, peste 100 de preoţi, au oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în prezenţa a 100.000 de credincioşi.

Un fapt notabil este acela că din 1973, când Î.P.S. Justinian a fost ales Episcop Vicar la Cluj, în fiecare an, de hram, s-a săvârşit aici Sfânta Liturghie Arhierească. Până în 1994 Î.P.S. Justinian, iar din 1994 – P.S Justin Sigheteanul. Aşadar, un sat binecuvântat, cu oameni credincioşi, din mijlocul cărora s-a ridicat un Episcop, un sat cu o istorie bisericească aparte.

    P.S. Iustin, pe şantierul Centrului Social şi Monahal „Episcop Gavril Ştefanca de Bârsana”

Cu ocazia hramului din satul natal, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a făcut o vizită pe şantierul clădirii Centrului Social şi Monahal „Episcop Gavril Ştefanca de Bârsana”. Maica stareţă, stavrofora Filofteia Oltean, i-a oferit Preasfinţiei Sale explicaţiile necesare cu privire la felul cum va arăta Centrul.

Clădirea are structura de rezistenţă terminată, din lemn, este acoperită, şi urmează finisarea interioară şi dotarea cu cele necesare. Centrului Social şi Monahal „Episcop Gavril Ştefanca de Bârsana” va fi inaugurat şi sfinţit cu ocazia hramului de anul viitor.

Episcopul Gavril Ştefanca de Bârsana a fost ultimul episcop ortodox al Maramureşului, care a păstorit între anii 1735-1740, când Eparhia a fost desfiinţată de autorităţile Imperiului Austriac. Gavril Ştefanca de Bârsana devine episcop în 1735, după asasinarea episcopului titular de către austrieci. Mănăstirea Bârsana a fost un centru cultural important, un focar de cultură, aici pregătindu-se preoţi, zugravi de biserici, cântăreţi bisericeşti. Ea avea legături culturale cu mănăstiri din Moldova şi Ţara Românească. În ciuda presiunilor uniaţilor, mănăstirea a rezistat până în 1791, când călugării au fost alungaţi şi s-au refugiat la Mănăstirea Neamţ. Din vechea Mănăstire Bârsana se păstrează până azi biserica din lemn, dusă în centrul satului de credincioşi, pentru a fi ferită de distrugere.

Autor: ANDREI FĂRCAȘ