PS Iustin: Simbolul Credinţei, învăţătura cea mai simplă, pe înţelesul tuturor creştinilor

de | mai 31, 2020 | Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Simbolul Credinţei este învăţătura cea mai simplă, pe înţelesul tuturor creştinilor, a precizat duminică, 31 mai 2020, Preasfințitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului. Ierarhul a oficiat Sfanta Liturghie la Paraclisul Episcopal din Baia Mare, cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”. În cuvântul de învățătură, în care s-a referit la Evanghelia Duminicii a VII-a după Paști, Preasfinția Sa a punctat virtuțiile creştine, sintetizate în Crez.

„Crezul conţine toată învăţătura de credinţă a Bisericii, care este în biblioteci întregi şi care este pentru teologi. Rostim Simbolul Credinţei și mărturisim credinţa cea adevărată. Apoi, o dată cu mărturisirea credinţei adevărate, trebuie să avem şi dreaptă vieţuire, şi dreaptă făptuire. Acestea sunt virtuţile pe care creştinul luminat şi omul lui Dumnezeu trebuie să le împlinească”.

Totodată, ierarhul  a amintit de cei 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, pomeniți în calendar, „au aşezat toate dogmele, toată învăţătura de credinţă”.

FOTO: Episcopia Maramureșului și Sătmarului

 

 

 

Ultimele articole

Expoziție de icoane la Baia-Mare, închinată Duminicii Ortodoxiei

Expoziție de icoane la Baia-Mare, închinată Duminicii Ortodoxiei

Sala-muzeu „Sfinţii Martiri Brâncoveni” de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare găzduiește zilele acestea expoziţia de icoane „Chipuri din veac în veci”. Vernisajul a avut loc vineri, 19 martie 2021, în prezenta Arhiereului vicar al Episcopiei...