PS Iustin: „În fața icoanei Maicii Domnului se fac cele mai puternice rugăciuni”

de | oct. 2, 2020

Joi, 1 octombrie 2020, cu prilejul sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit cuvânt de învățătură la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” Rohița, Protopopiatul Lăpuș, cu ocazia hramului lăcașului monahal.

Alături de Preasfinția sa, a slujit arhim. Macarie Motogna, exarh mănăstiresc și starețul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia; pr. Florin Stan, protopopul Lăpușului, arhim. Vasile Filip, starețul lăcașului de cult, alături de un numeros sobor de preoți slujitori din parohiile învecinate mănăstirii, precum și din județele Bistrița-Năsăud și Cluj.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a explicat însemnătatea acestei zile. Ierarhul a subliniat, într-un mod cu totul special, relația dintre Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fecioara Maria, mama Sa.

„Astăzi cinstim Sfântul și Cinstitul ei Acoperământ deoarece Maica Domnului este iubitoare, pururea rugătoare și grabnic izbăvitoare pentru noi înaintea tronului lui Dumnezeu. În fața icoanei Maicii Domnului se fac cele mai puternice rugăciuni”, a subliniat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.

La final, părintele arhimandrit Macarie Motogna a mulțumit ierarhului pentru prezența în mijlocul credincioșilor și i-a dăruit, din partea obștii monahale, o icoană pictată reprezentând pe Maica Domnului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Te-Deum de Ziua Naţională a României la Baia Mare

Te-Deum de Ziua Naţională a României la Baia Mare

În prezenţa a mii de persoane aşezate de-a lungul bulevardului Unirii din Baia Mare, în zona Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, joi, 1 Decembrie 2022, slujba Te-Deum-ului de Ziua...

Sfânta Liturghie de hram la biserica Parohiei Bârsana Centru

Sfânta Liturghie de hram la biserica Parohiei Bârsana Centru

Duminică, 20 noiembrie 2022, a XXVI-a după Sfintele Rusalii, când se citeşte din Sfânta Evanghelie cu pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească de hram în...