Joi, 30 noiembrie 2017, în ziua de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie, cu începere de la ora 9:30, la biserica ocrotită de „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare, în fruntea unui important sobor de preoţi şi diaconi.
Din sobor au făcut parte pr. Fabian Coroian, protopopul de Baia Mare, Pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu sacru şi pictură bisericească, slujitor al bisericii, preotul Indrei Bud, paroh, preoţi invitaţi din Protopopiatul Baia Mare şi din alte protopopiate. În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru preot diaconul Vasile Bocicorec, pe seama Parohiei Vicea, Protopopiatul Chioar, şi întru diacon teologul Răzvan Ioan Romocea, cântăreţ la strana acestei biserici. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericii, dirijat de Prof. Adrian Iercoşan.
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a rostit un cuvânt de învățătură despre viața Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat dintre Apostolii Mântuitorului, care a propovăduit Evanghgelia în Scitia Minor, adică teritoriul Dobrogei de azi.
„Suntem binecuvântaţi de Dumnezeu ca să fim printre neamurile chemate la Evanghelie prin Apostolul Andrei, cel Întâi chemat, şi în acest fel, Biserica noastră Ortodoxă este de origine apostolică”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop credincioşilor prezenţi în biserică.
„Poporul român nu s-a încreştinat forţat, nici la dispoziţia vreunui împărat, ci în mod firesc şi natural, pe fondul spiritualităţii dacice, care era una foarte puternică”, a adăugat Preasfinția Sa
Biserica cu hramul „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare a fost construită între anii 2004-2012, din cărămidă, pe fundaţie de beton, după un proiect al Arhitectei Ocsana Florescu. Lucrările de pictură au fost demarate în 2012 de Emanuel Bumbu şi aproape terminate. La sfântul locaş se execută acum ultimele retuşuri, împodobiri şi dotări cu candelabre, clopote, pentru ca la anul, de praznicul Sfântului Apostol Andrei, biserica să poată fi târnosită.
Andrei Fărcaş