PS Macarie: „Entuziasmul și puterea tinereții să nu vă părăsească în lupta duhovnicească”

de | sept. 5, 2015

Meditația Preasfințitului Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord rostită în dimineața zilei 05 septembrie 2015, la rugăciunea de pe esplanada Catedralei Mitropolitane din Cluj, în cadrul Întâlnirii Tinerilor Creștini Ortodocși din Europa, care se desfăşoară la Cluj-Napoca în perioada 4-7 septembrie 2015.

I Timotei 4, 12-16

„Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia. Până voi veni eu, ia aminte la citit, la îndemnat, la învăţătură. Nu fi nepăsător faţă de harul care este întru tine, care ţi s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor mai-marilor preoţilor. Cugetă la acestea, ţine-te de acestea, ca propăşirea ta să fie vădită tuturor. Ia aminte la tine însuţi şi la învăţătură; stăruie în acestea, căci, făcând aceasta, şi pe tine te vei mântui şi pe cei care te ascultă.”

 

Iubiți fii ai lui Hristos,

 

ROB_9260Suntem într-o comuniune de suflet, întruniți în cetatea Clujului, pentru a da mărturie despre darul întâlnirii noastre cu Hristos, prin regăsirea unora cu alții. Aceeași trăire a arătat-o și Sfântul Apostol Pavel față de tânărul său ucenic Timotei, episcop în metropola Efesului, căruia îi transmitea să urmeze pilda iubirii, smereniei, blândeții, credinței și curăției Mântuitorului Iisus Hristos. Acestea, de fapt, sunt treptele spre mântuire căci mântuirea nu e un concept abstract, ci o stare a permanentei iubirii dumnezeiești în inimile noastre transformate de iubire.

Ne-am rugat împreună acum, într-o atmosferă de care ne vom aminti multă vreme, cu sentimentul că aparținem unei Biserici vii și lucrătoare. Însă frumusețea acestei întâlniri, copleșită de tinerețea chipurilor voastre și de inimile capabile de iubire până la jertfă, nu va fi deplină până ce ele nu vor fi transformate pentru veșnicie în icoane ale lui Hristos, spre a deveni luminători în lume. Avva Pimen din Pateric își îndeamnă un ucenic: „Dobândește pacea în sufletul tău și mii de oameni în jurul tău se vor mântui”. Pentru a dobândi pacea trebuie să ne curățim de orice neputință, pe care o justificăm dând vina pe lume, pe societate, pe semeni și chiar pe diavoli, însă mai puțin pe noi.

 

Apostolul neamurilor vă vorbește tuturor: „Nimeni să nu disprețuiască tinerețile voastre, ci faceți-vă pildă cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia”. Cât de minunați sunteți, tocmai pentru că vă arătați atât de deschiși către jertfă și iubire. Întru voi stă nădejdea familiei mici și a familiei mari, a familiei de familii, adică a Bisericii. Pilda purtării și credinței voastre arată tuturor, că sunteți mădulare vii și candele aprinse pe altarul Bisericii. Depășiți disprețul lumii prin cercetarea Sfintelor Scripturi și prin urmarea exemplului Sfinților. De pildă, Sfântul Vasile cel Mare vă îndeamnă să fiți harnici, curați și jertfelnici ca albinele, asumând din avalanșa informației care abundă zilele vieții noastre, doar ceea ce este viu și lucrător și e destoinic să judece simțirile și cugetările inimii (Evrei 4, 12). Culegeți mult, prin multă osteneală, însă discerneți cu gândul lui Hristos (I Corinteni 2, 16) ceea ce este de folos, de ceea ce este al lumii, ceea ce este mântuitor, de ceea ce este stricător de suflete și trupuri.

Ca să biruim, trebuie să ținem cu putere cuvântul vieții (Filipeni 2, 16), iar din acest legământ să ne desprindem numai pentru unirea cu Cuvântul Vieții. Să vă propuneți din primele gânduri ale tinereții să prețuiți sfințenia. Nu este imposibil, dacă ne lăsăm în grija lui Dumnezeu, pentru că în lupta ispitelor, harul mângâietor ne va dărui puterea și pacea, care covârșește toată răutatea și neputința sufletelor și a trupurilor noastre.

Întru acest îndemn al iubitorului de Hristos și de tineri, Apostolul Pavel, vă dorim ca aceste momente unice de comuniune în Hristos și în tinerețea voastră, să vă fie un odihnitor popas, din care să dobândim cu toții bucuria și fericirea ascultării de Dumnezeu în trupurile noastre de acum. Entuziasmul și puterea tinereții voastre să nu vă părăsească în lupta duhovnicească, pentru împlinirea menirii noastre aici pe pământ, a sfințirii noastre și a lumii în care ne rostuim.

Fiți, așadar, tineri și frumoși în veșnicia prezenței lui Hristos, pentru ca niciodată să nu cunoașteți însingurarea și întotdeauna să vă simțiti iubiți de Domnul și de semeni! Lăsați-L pe Hristos să vă integreze în lucrarea Lui în lume și deveniți mădulare vii pentru ca lumina lui Hristos vădită în voi să lumineze tuturor!

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghia Darurilor la Catedrala Ortodoxă din Turda

Liturghia Darurilor la Catedrala Ortodoxă din Turda

Miercuri seara, 27 martie 2024, de la ora 18:00, la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Turda, cunoscută și sub denumirea de „Catedrala Ortodoxă din Turda”, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului,...

Slujire arhierească la Biserica „Sfânta Treime” din Teaca

Slujire arhierească la Biserica „Sfânta Treime” din Teaca

În Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei), 24 martie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea parohială din localitatea Teaca, județul...