PS Macarie, la hramul de la Nicula: „Să avem grijă de copilașii noștri și să le păzim copilăria!”

de | aug. 13, 2021 | Actualitatea religioasă

Pelerinii care au asistat vineri, 13 august 2021, la Sfânta Liturghie, oficiată pe altarul de vară de la Mănăstirea Nicula, au fost îndemnați de Preasfințitul Macarie, Episcopul Europei de Nord, să aibă grijă de copii și tineri. „Să le păzim copilăria, școala, joaca și bucuria, cultivând firescul, frumosul și adevărul!”, a spus ierarhul.

Preasfinția sa le-a vorbit credincioșilor veniți la hram despre viața Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, care, rămânând orfan, și-a luat-o încă din copilărie ca ocrotitoare pe Maica Domnului.

„De aceea, văzând atâta sensibilitate și nădejde la acest cuvios român, și noi să ne-o luăm în ajutor pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ca să ne miluiască pe noi, toți copiii ei”, a spus Preasfințitul Macarie, care a amintit în finalul cuvântului său despre problemele prin care trece societatea actuală.

„În aceste vremuri este un val de urâciune și nechibzuință, pentru că se atentează la sufletele lor curate și, în mod deosebit, în țara noastră se caută cu orice chip pentru a se introduce educația sexuală în școală. Este un atentat la firescul și inocența copilăriei, o pervertire a sufletului curat”, a arătat Episcopul Europei de Nord.

„Să ne-o luam în ajutor pe Maica Domnului, pentru că, dacă tinerii noștri nu sunt orfani de părinții biologici, de multe ori , ei devin orfani prin abandonarea lor în fața televizorului, a calculatorului, a telefonului și a jocurilor video. Devin orfani, cu toate că au o mamă și un tată, pentru că nu mai au grijă de educația lor, de viața lor,  de copilăria și de sufletul lor. ”

„Să ne rugăm Preasfintei Fecioare să-I inspire pe toți părinții să-i crească minunat și-n mod firesc pe copilași, așa cu ea L-a crescut pe Fiul Său și pe Mântuitorul nostru”, și-a încheiat Preasfințitul Macarie cuvântul de învățătură.  

Ultimele articole

Agenda ierarhilor la sărbătoarea Bunei Vestiri

Agenda ierarhilor la sărbătoarea Bunei Vestiri

La sărbătoarea Bunei Vestiri, sâmbătă, 25 martie 2023, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,...

23 martie – Sfântul Mucenic Nicon și cei 199 ucenici ai săi

23 martie – Sfântul Mucenic Nicon și cei 199 ucenici ai săi

Sfântul Nicon s-a născut în orașul Neapolis (Italia). Îmbrățișează cariera militară încă de tânăr ajungând un soldat apreciat în armata romană. În familia sa doar mama era creștină, însă, chiar dacă l-a educat creștinește încă din copilărie, nu a reușit să îl convingă...

Efectele Aghesmei Mari şi întrebuinţarea ei

Efectele Aghesmei Mari şi întrebuinţarea ei

Cuvântul agheasmă în limba greacă înseamnă apă sfințită. După importanţa şi modul ei de întrebuinţare, agheasma este de două feluri: Agheasmă Mare şi Agheasmă Mică. În Biserica Ortodoxă, în ajunul şi în ziua sărbătorii Botezului Domnu­lui (5 şi 6 ianuarie), se...

Hramul Parohiei „Sfântul Ierarh Silvestru” din Cluj-Napoca

Hramul Parohiei „Sfântul Ierarh Silvestru” din Cluj-Napoca

Luni, 2 ianuarie 2023, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Silvestru, Episcopul Romei, și a Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia...

Binecuvântare arhierească în Parohia Mociu I

Binecuvântare arhierească în Parohia Mociu I

În a treia zi de Crăciun, marți, 27 decembrie 2022, la sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ștefan, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor...