PS MACARIE: „Să duceți lumina de la Nicula și celor de acasă”

de | aug. 15, 2016

Preasfințitul Macarie, Episcopul Europei de Nord, i-a îndemnat pe zecile de mii de credincioși prezenți duminică seara la Mănăstirea Nicula, să fie lumină pentru ceilalți și model de creștini adevărați.

Am primit și în această noapte lumină din sfeșnicul de la Nicula, lumină pe care trebuie să o duce și la ceilalți. Înaintea icoanei Maicii Domnului i-am încredințat pe toți cei dragi ai noștri. Toți cei care sunteți aici, dărui-ți pe toți cei dragi pe care îi purtați în rugăciuni, Maicii Domnului, înaintea icoanei sale aici la Nicula”, a spus Preasfinția sa în cuvântul de învățătură, rostit la finalul slujbei Prohodului Maicii Domnului, în jurul orei 02:00 și după citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare.

De asemenea, ierarhul le-a vorbit despre dragostea Maicii Domnului pentru ce-i care-i solicită ajutorul.

„Să ne rugăm ca această lume să devină a iubirii și a luminii dumnezeiești. Biserica este mamă iubitoare pentru cei care o asumă și îl primesc pe Hristos. În Maica Biserică, după chipul Maicii Domnului, trebuie să rămânem până la sfârșit! Maica Domnului să ne ocrotească pe toți și să ne dăruiască câte un colțișor de rai”!.

Preasfințitul Macarie, Episcopul Europei de Nord a făcut parte din soborul de ierarhi și preoți, condus de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, care a săvârșit noaptea trecută pe altarul de vară al Mănăstirii slujba Prohodului Maicii Domnului.

Întreaga slujbă și cuvântul de învățătură le puteți viziona AICI.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Duminică, 21 iulie 2024, comunitatea euharistică din Zagra l-a primit pe noul său păstor duhovnicesc, în persoana Părintelui Vălean Ioan Grigore, după ce Părintele Ioan Dâmbu s-a pensionat, începând cu data de 1 iulie, în urma unei slujiri de aproape jumătate de veac...

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împlinește luni vârsta de 73 de ani. Preafericirea Sa se află în al 17-lea an de patriarhat, având peste trei decenii de slujire arhierească. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este originar din satul Dobrești,...