PS Părinte Benedict Bistrițeanul, în mijlocul credincioșilor din Gădălin

de | aug. 8, 2020

PS Părinte Benedict Bistrițeanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului s-a aflat, sâmbătă 8 august, în mijlocul credincioșilor din Gădălin (Comuna Jucu), unde, înconjurat de un sobor de preoți (între care îi amintim pe Pr. Protopop Dan Hognogi / din partea Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1, Pr. Vasile Bancoș și părinții Cercului Preoțesc Jucu, a sfințit Casa Parohială și Capela Mortuară.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența reprezentanților administrației locale, în frunte cu primarul Valentin Dorel Pojar și vice-primarul Mihai Cocoși. Ca urmare a aplicării normelor sanitare conforme cu legislaţia europeană, devenită obligatorie după anul 2007, an în care România a aderat la Uniunea Europeană și apariția Legii 102/2014, a devenit necesară construirea unei capele mortuare care să satisfacă necesităţile privind securitatea sanitară și sănătatea publică, precum și cele legate de desfăşurarea ceremoniei de înmormântare pentru locuitorii din Gădălin.  Lipsa acestui obiectiv social, face posibilă perpetuarea unui obicei străvechi și nesănătos de păstrare a răposatului, timp de trei zile în casă, chiar și în zilele de vară, când, datorită căldurii, securitatea sanitară a membrilor familiei este pusă în pericol. Or noul edificiu servește acestor nevoi.

La final, PS Părinte Benedict Bistrițeanul a subliniat importanța și necesitatea unui astfel de edificiu pentru comunitate și a adresat cuvinte de apreciere pentru efortul depus de autorități, iar primarului Valentin Dorel Pojar i-a înmânat ordinul „Sfinților Martiri Năsăudeni”. De asemenea, părintelui paroh Adrian Paulian Mitrea i-a acordat ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. Diplome de aleasă cinstire au primit toți cei care s-au implicat în activitatea parohiei. ”Acest lǎcaş este menit sǎ asigure desfǎşurarea activitaţilor funerare în aceastǎ comunitate. Cu aceastǎ ocazie mulţumesc Preasfinţiei Sale Benedict Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului, pentru onoarea ce ne-o face de a participa în mijlocul nostru la acest eveniment”, a declarat primarul Valentin Dorel Pojar. Evenimentul s-a desfășurat respectând cu strictețe măsurile impuse de autorități în perioad de alertă, pentru prevenirea răspândirii cu noul coronavirus. Cei prezenți au înțeles să respecte aceste măsuri, prin purtarea corectă a măștii și păstrând distanța socială de minim 1,5 metri.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

,,Săptămâna prevenirii criminalității”, la Cluj-Napoca

,,Săptămâna prevenirii criminalității”, la Cluj-Napoca

În această săptămână, preoții clujeni s-au întâlnit cu reprezentanții Secției 3 din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, în cadrul unei întruniri dedicate prevenirii infracțiunilor asupra patrimoniului. La întâlnirea care face parte din proiectul...

Întâlnirea promoţiei 2008 a Seminarului Teologic din Baia Mare

Întâlnirea promoţiei 2008 a Seminarului Teologic din Baia Mare

Marţi, 22 mai 2018, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a participat la întâlnirea promoţiei 2008 a Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Iosif Mărturisitorul" din Baia Mare, care a început, la Catedrala Episcopală "Sfânta...

Mitropolitul Clujului, la hramul mănăstirii bistrițene Dobric

Mitropolitul Clujului, la hramul mănăstirii bistrițene Dobric

Mănăstirea bistrițeană de la Dobric, supranumită și „Nicula Țibleșului”, și-a sărbătorit luni, 21 mai 2018,  hramul, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și mama sa, Elena. Paraclisul monahal și viitorul așezământ social pentru persoane vârstnice sunt ocrotite...