PS Petroniu, la sărbătoarea hramului paraclisului de iarnă al mănăstirii sălăjene Bobota

de | nov. 30, 2017

Joi, 30 noiembrie 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii Bobota, cu prilejul hramului paraclisului de iarnă al așezământului monahal. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu părintele stareț, protosinghelul Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului.

La slujbă au participat numeroși credincioși, locașul de cult dovedindu-se a fi neîncăpător. La final, părintele stareț a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și i-a dăruit o icoană cu Sfântul Apostol Andrei.

Situată la granița județelor Sălaj și Satu Mare, mănăstirea a luat ființă ca schit în anul 2004, când a fost sfințită și piatra de temelie a așezământului monahal. La început, lucrările au fost coordonate de către  părintele Ioan Pădurean de la parohia Bobota, iar din anul 2008 au fost preluate de către părintele Pahomie Buruiană. În anul 2012 a fost numit egumen al schitului preacuviosul părinte Mina Pletosu, care a continuat lucrările începute de predecesorii săi. În anul 2013, cu prilejul hramului așezământului monahal, a fost proclamată ridicarea schitului Bobota la rang de mănăstire, iar părintele Mina Pletosu a fost hirotesit şi instalat stareţ al mănăstirii.

Biserica mănăstirii adăpostește și mici părticele din moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna și ale Sfinților Martiri Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Aceste sfinte moaște au fost dăruite mănăstirii de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, cu prilejul unei vizite făcute la acest așezământ monahal. De asemenea, alături de racla cu sfintele moaște se află o altă raclă ce adăpostește un veșmânt al Cuvioasei Parascheva de la Iași, primit prin bunăvoința Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei.

Între anii 2012-2016 a fost amenajat paraclisul cu hramul „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei”, sfințit de Preasfințitul Părinte Petroniu, în data de 30 noiembrie a anului 2016.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghia Darurilor în Parohia Sângeorz-Băi III

Liturghia Darurilor în Parohia Sângeorz-Băi III

Vineri, 12 aprilie 2024, de la ora 16:00, la Biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sângeorz-Băi (Parohia Sângeorz-Băi III), județul Bistrița-Năsăud, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul,...