PS Petroniu, prezent în prima zi a anului 2019, în parohia Subcetate

de | ian. 1, 2019

În prima zi a anului 2019, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Subcetate, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Alături de Preasfinția Sa au slujit: părintele Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei și părintele paroh Cătălin Lazar. La slujbă au fost prezenți numeroși credincioși. La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură.

Satul Subcetate este situat pe valea Barcăului şi aparţine, din punct de vedere administrativ, de Comuna Valcău de Jos. Aici se păstrează ruinele unei cetăţi medievale, despre a cărei existență avem prima menţiune istorică începând cu anul 1319. Prima atestare documentară a localității Subcetate provine din anul 1481, când satul apare sub numele de Warallya, denumirea actuală, de Subcetate, fiind menționată abia din anul 1733.

Biserica actuală a fost construită în anii 1939-1940, prin stăruinţa preotului Pavel Pordea, a epitropului Florian Fiţ şi a bunilor credincioşi. Este zidită din cărămidă mică, pe un fundament de piatră, în interior, distingându-se cele trei despărţituri caracteristice stilului răsăritean: altar, naos şi pronaos. Iconostasul este confecţionat din lemn de brad strunjit, iar icoanele de pe el sunt pictate pe placaj. Alăturat Sfântului Altar se află sacristia pentru spovedanie. Pereţii interiori, în cea mai mare parte, sunt zugrăviţi, având pictate doar câteva pasaje biblice şi pe Sfinţii Apostoli, toate acestea fiind lucrate în anul 1973.

După instalarea părintelui Cătălin Lazar, ca preot paroh, în anul 2011, au fost efectuate ample lucrări de reparaţii la lăcaşul de cult. Astfel, acoperişul bisericii a fost reparat şi vopsit, au fost înlocuite jgheaburile şi burlanele, pereţii au fost zugrăviţi, gardurile au fost curăţate şi vopsite, au fost înlocuite porţile, fiind realizate şi alte lucrări de înfrumuseţare şi întreţinere. De asemenea, lăcașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe. În data de 12 octombrie 2014, în urma lucrărilor de reînnoire efectuate asupra bisericii, Preasfințitul Părinte Petroniu a resfințit lăcașul de cult. Tot atunci, Preasfinția Sa i-a acordat părintelui paroh distincția de sachelar. În paralel cu lucrările executate la biserică, au fost efectuate şi lucrările la casa parohială, al cărei interior a fost refăcut în totalitate, acestea fiind binecuvântate de Preasfințitul Părinte Petroniu în data de 21 februarie 2016.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Donează un ghiozdan cu rechizite pentru un copil sărac!

Donează un ghiozdan cu rechizite pentru un copil sărac!

Asociația Filantropia Ortodoxă filiala Gherla lansează la început de an școlar a patra campanie filantropică, ce are drept scop ajutorarea copiilor care provin din familii vulnerabile, prin oferirea de ghiozdane și rechizite școlare. Anul trecut, 78 de copii au pășit...

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a reunit și în acest an la Mănăstirea Dobric mii de credincioşi care și-au îndreptat pașii spre așezământul monahal denumit și „Nicula Țibleșului”, tocmai pentru că adună an de an mulțime de pelerini din toate colțurile țării....

Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

Mii de credincioşi din toată ţara au fost prezenţi luni, 15 august 2016, la hramul Mănăstirii Rohia din judeţul Maramureş. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcop Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie...

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Cea mai vechea Biserică Ortodoxă din cartierul clujean Mănăștur a  fostîmbrăcată pe 15 august în straie de sărbătoare. Parohia de pe strada Govora, păstorită de părintele protopop Dan Hognogi și-a serbat de marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului, hramul....

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Luni, 15 august 2016, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Rus, din comuna Rus, Protopopiatul Jibou, cunoscută în părțile locului și sub denumirea de Mânăstirea „Sfânta Maria – Rus” s-a transformat într-o adevărată oază duhovnicească, la care au venit...