PS Petroniu, prezent în prima zi a anului 2019, în parohia Subcetate

de | ian. 1, 2019

În prima zi a anului 2019, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Subcetate, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Alături de Preasfinția Sa au slujit: părintele Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei și părintele paroh Cătălin Lazar. La slujbă au fost prezenți numeroși credincioși. La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură.

Satul Subcetate este situat pe valea Barcăului şi aparţine, din punct de vedere administrativ, de Comuna Valcău de Jos. Aici se păstrează ruinele unei cetăţi medievale, despre a cărei existență avem prima menţiune istorică începând cu anul 1319. Prima atestare documentară a localității Subcetate provine din anul 1481, când satul apare sub numele de Warallya, denumirea actuală, de Subcetate, fiind menționată abia din anul 1733.

Biserica actuală a fost construită în anii 1939-1940, prin stăruinţa preotului Pavel Pordea, a epitropului Florian Fiţ şi a bunilor credincioşi. Este zidită din cărămidă mică, pe un fundament de piatră, în interior, distingându-se cele trei despărţituri caracteristice stilului răsăritean: altar, naos şi pronaos. Iconostasul este confecţionat din lemn de brad strunjit, iar icoanele de pe el sunt pictate pe placaj. Alăturat Sfântului Altar se află sacristia pentru spovedanie. Pereţii interiori, în cea mai mare parte, sunt zugrăviţi, având pictate doar câteva pasaje biblice şi pe Sfinţii Apostoli, toate acestea fiind lucrate în anul 1973.

După instalarea părintelui Cătălin Lazar, ca preot paroh, în anul 2011, au fost efectuate ample lucrări de reparaţii la lăcaşul de cult. Astfel, acoperişul bisericii a fost reparat şi vopsit, au fost înlocuite jgheaburile şi burlanele, pereţii au fost zugrăviţi, gardurile au fost curăţate şi vopsite, au fost înlocuite porţile, fiind realizate şi alte lucrări de înfrumuseţare şi întreţinere. De asemenea, lăcașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe. În data de 12 octombrie 2014, în urma lucrărilor de reînnoire efectuate asupra bisericii, Preasfințitul Părinte Petroniu a resfințit lăcașul de cult. Tot atunci, Preasfinția Sa i-a acordat părintelui paroh distincția de sachelar. În paralel cu lucrările executate la biserică, au fost efectuate şi lucrările la casa parohială, al cărei interior a fost refăcut în totalitate, acestea fiind binecuvântate de Preasfințitul Părinte Petroniu în data de 21 februarie 2016.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Experienţa vieţii cu Hristos, Episcopul Vasile Someșanul

Experienţa vieţii cu Hristos, Episcopul Vasile Someșanul

Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, împlinește în data de 15 august, 18 ani de arhierie. În vara anului 1998, Arhim. Vasile Flueraș, în urma propunerii vrednicului de pomenire Mitropolit...

Mitropolitul Clujului, la hramul parohiei din Valea Gârbăului

Mitropolitul Clujului, la hramul parohiei din Valea Gârbăului

Parohia clujeană „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din Valea Gârbăului, localitatea Florești, și-a sărbătorit sâmbătă, 13 august 2016, hramul, în prezența  Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului. Deși Sfântul Ocrotitor al parohiei a fost sărbătorit în...

300 de kilometri pe jos, pentru Maica Domnului

300 de kilometri pe jos, pentru Maica Domnului

Zecile de pelerini din mai multe localități ale județului Sălaj, ce vor străbate pe jos drumul până la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, vor fi așteptați sâmbătă, 13 august, la biserica parohiei Iclod. Credincioșii parohiei, renumită datorită...