PS Timotei, îndemn la misiune: Tinerii, chemați să ducă bucuria lui Hristos în comunități

de | aug. 31, 2024

 

Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a adresat un mesaj participanților la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, subliniind frumusețea duhovnicească a Bisericii și rolul esențial al comuniunii în Hristos în viața credincioșilor.

„Am venit cu multă bucurie în suflet, pentru ca să arătăm frumusețea duhovnicească a Bisericii Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a afirmat ierarhul, exprimând recunoștința și entuziasmul de a fi prezent la acest eveniment important.

 

El a subliniat că tot ceea ce se trăește în aceste zile la Bistrița „este sub semnul binecuvântării Mântuitorului Iisus Hristos”, și că această întâlnire reprezintă mult mai mult decât un simplu eveniment, fiind „o comuniune în Hristos”.

 

Preasfințitul Timotei a evidențiat unitatea spirituală, creată între participanți: „Toți cei care am venit de aici ne-am adunat într-un cuget și într-o simțire”. În continuare, el a descris această adunare ca fiind un „pelerinaj înspre locurile sfinte”, subliniind că orice pelerinaj implică atât o drumeție, cât și o comuniune profundă între credincioși.

 

Într-o lume plină de provocări și incertitudini, PS Timotei i-a încurajat pe tineri să devină misionari ai credinței, transmițând bucuria întâlnirii cu Hristos în comunitățile lor. „Iar toți cei care suntem astăzi aici și pe parcursul acestor zile, avem misiunea, nu numai noi arhierei și preoții Bisericii Lui Hristos, ci toți acești tineri, să fie misionari, să ducă mai departe, în sânul comunităților pe care le reprezintă, bucuria întâlnirii cu Hristos”, a subliniat Preasfințitul.

Mesajul Preasfinţitului Părinte Timotei Sătmăreanul a fost transmis aseară, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, unde, începând cu ora 19:00, a avut loc ceremonia de deschidere a ITO Bistrița.

FOTO CREDIT: IONUȚ CHIFA

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Nima

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Nima

La Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, sâmbătă, 14 septembrie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, i-a binecuvântat pe credincioșii din Parohia Ortodoxă Nima, Protopopiatul Dej, județul...