PS Timotei Sătmăreanul a liturghisit la mănăstirea de la Budeşti, cu prilejul hramului

de | mai 22, 2020

Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa Elena” Budeşti, Protopopiatul Sighet, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte: Pr. Vasile Aurel Pop, protopopul de Sighet, Protos. Mihail Bud, stareţul mănăstirii, Pr. Mircea Conţ, paroh în Culcea, Protopopiatul Baia Mare și alţi preoţi invitaţi.

În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit credincioşilor despre Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, despre edictul de la Milano, prin care s-a dat libertate de slujire creştinilor, despre lucrurile statornicite în biserică şi viaţa societăţii de primul împărat creştin Constantin, despre bisericile ridicate de cei doi împăraţi, despre descoperirea de către Împărăteasa Elena a lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Te-Deum de Ziua Naţională a României la Baia Mare

Te-Deum de Ziua Naţională a României la Baia Mare

În prezenţa a mii de persoane aşezate de-a lungul bulevardului Unirii din Baia Mare, în zona Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, joi, 1 Decembrie 2022, slujba Te-Deum-ului de Ziua...

Sfânta Liturghie de hram la biserica Parohiei Bârsana Centru

Sfânta Liturghie de hram la biserica Parohiei Bârsana Centru

Duminică, 20 noiembrie 2022, a XXVI-a după Sfintele Rusalii, când se citeşte din Sfânta Evanghelie cu pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească de hram în...