PS Timotei Sătmăreanul: „Să îl impresionăm pe Dumnezeu prin faptele noastre cele bune”

de | iul. 6, 2020 | Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Duminică, 05 iulie 2020 (a IV-a după Rusalii), Preafințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Parohia Posta, Protopopiatul Chioar. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat și Slujba de binecuvântare a Capelei de cimitir care a primit hramul „Sfântul și Dreptul Lazăr” și „Sfintele Cuvioase Marta și Maria”.

PS Timotei Sătmăreanul: „Să îl impresionăm pe Dumnezeu prin faptele noastre cele bune”

Răspunsurile liturgice au fost date de membrii Grupului psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, condus de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, iar la momentul chinonicului, Corul horitoarelor din Săpâia și Posta au interpretat o cântare duhovnicească în cinstea Maicii Domnului.

În cuvântul de învățătură Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a explicat pericopa evanghelică care s-a citit în această duminică la Sfânta Liturghie, și anume, despre vindecarea slugii sutașului.

„Conducătorul roman poate fi un exemplu pentru noi toți cei de astăzi, deoarece, în dialogul cu Mântuitorul Iisus Hristos este de o profundă smerenie, spunând că nu este vrednic ca Dumnezeu să intre sub acoperământul casei lui. Astfel, dacă păgânul din Sfânta Evanghelie L-a impresionat pe Dumnezeu cu atitudinea sa, la rândul nostru și noi trebuie să Îl impresionăm pe Dumnezeu cu faptele noastre bune cele bune”.

La final, părintele paroh a mulțumit ierarhului pentru prezența în mijlocul credincioșilor și, în semn de prețuire, a dăruit Preasfinției Sale, din partea consiliului parohial și a comunității din Posta, o bederniță având imprimată icoana Acoperământul Maicii Domnului.

PS Timotei Sătmăreanul: „Să îl impresionăm pe Dumnezeu prin faptele noastre cele bune”

Conform Arhid. Adrian Dobreanu, Responsabil Comunicații Media-online al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, tot cu acest prilej, Călin Ovidiu Petrică, primarul Comunei Remetea Chioarului a fost distins cu Ordinul comemorativ „Preot Nicolae Gherman” petru implicarea în construcția capelei mortuare iar Ionuț Surduc, unul dintre ctitori, a primit Medalia Omagială „Preot Nicolae Gherman”. Valentin Coteț, cântărețul bisericesc al parohiei a fost distins cu Gramata Episcopală iar Consiliul și Comitetul parohial al Parohiei Ortodoxe „Sfântul Ilie Tesviteanul” Posta au primit Diplome de vrednicie.

Ultimele articole

Tâlcuind icoana Adormirii Maicii Domnului

Tâlcuind icoana Adormirii Maicii Domnului

Cinstirea pe care Biserica creştină i-a închinat-o Fecioarei Maria este străveche, iar cultul ei datează încă din veacul al V-lea, după Sinodul al III-lea ecumenic de la Efes din anul 431, atunci când ea a fost recunoscută drept Născătoare de Dumnezeu (Theotokos)....

Episcopul Iustin: Respectul și educația fac diferența

Episcopul Iustin: Respectul și educația fac diferența

În cuvântul de învățătură rostit la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a vorbit despre respect și educație, virtuți esențiale societății contemporane. Pornind de la exemplul Sfinților...