Punctul de vedere explicitat al Patriarhiei Române referitor la certificatul digital UE privind Covid-19

de | dec. 3, 2021 | Patriarhia română, Actualitatea religioasă, Comunicate de presă

Punctul de vedere explicitat al Patriarhiei Române referitor la certificatul digital UE privind Covid-19 (exprimat succint la întâlnirea cultelor religioase cu Prim-ministrul şi cu Ministrul Sănătăţii din Guvernul României, București, Templul Coral, 02 decembrie 2021):


După cum în data de 12 noiembrie 2021, Patriarhia Română a solicitat Camerei Deputaților să nu introducă obligativitatea certificatului digital UE privind Covid-19 pentru clerici sau credincioși ca o condiție pentru a participa fizic la slujbele religioase, şi astăzi Patriarhia Română adresează autorităţilor competente aceeași solicitare, din următoarele motive:

1. Așa cum acest certificat nu este solicitat pentru accesul cetățenilor în magazinele alimentare, farmacii, spitale, deoarece acestea răspund unor nevoi esențiale ale cetăţenilor, tot astfel participarea fizică a credincioşilor la slujbe în lăcașurile de cult răspunde unei nevoi esențiale, de hrană spirituală şi sănătate pentru suflet.

Prin rugăciunea comună în biserică, omul credincios intră în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii, vindecând sufletul său de teama de boală şi de moarte.

2. Prin rugăciunea comună în biserică, se oferă omului disperat încurajare, prevenind astfel deznădejdea și depresia.

3. Participarea la sfintele slujbe în biserică oferă omului întristat şi singur bucuria comunicării și a solidarității, prevenind astfel sentimentul abandonului şi al marginalizării.

Totodată, precizăm că Patriarhia Română ia permanent măsurile necesare pentru respectarea normelor sanitare de protecție când organizează evenimente religioase.

Cancelaria Sfântului Sinod

 

Ultimele articole

Credința, la Mitropolitul Antonie Bloom

Credința, la Mitropolitul Antonie Bloom

Despre mitropolitul Antonie de Suroj sau Antonie Bloom s-a discutat foarte mult în ultimii ani. Cărțile sale, majoritatea traduse în limba română, se găsesc în librăriile din țara noastră și sunt accesibile publicului larg. Cuvântările sale aduc multă bucurie mai ales...

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Toma” din cartierul clujean Mărăști

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Toma” din cartierul clujean Mărăști

În Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte – Iubirea vrăjmașilor), 2 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor...

Comunicat de presă | Compania de Transport Public Cluj-Napoca

Comunicat de presă | Compania de Transport Public Cluj-Napoca

În atenția studenților, masteranzilor și doctoranzilor din Cluj-Napoca Va informam ca in urma semnarii Conventiilor cu Universitatile din Cluj-Napoca* , Compania de Transport Public Cluj-Napoca eliberează  abonamente de transport gratuite si cu reducere pentru...

Biserica Parohiei Turda Nouă II, târnosită de ÎPS Părinte Andrei

Biserica Parohiei Turda Nouă II, târnosită de ÎPS Părinte Andrei

La sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, sâmbătă, 1 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă a Parohiei Turda Nouă...