Purtarea de grijă a Maicii Domnului | Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

Vorbe de înțelepciune

„Gheronda, spuneți-ne ceva despre cum ne ocrotește Maica Domnului.

Să vă povestesc o întâmplare care s-a petrecut în Rusia. Două mănăstiri vecine dintr-o regiune a Rusiei erau despărțite de o linie de cale ferată. Odată, la hramul uneia dintre mănăstiri au venit și monahii de la cealaltă mănăstire, care s-au îmbătat la masa de hram.

Întorcându-se la mănăstirea lor, monahilor li s-a făcut somn. Așa că s-au culcat între liniile de cale feratã și, beți fiind, au adormit îndată. Atunci Maica Domnului s-a arătat șefului de gară și i-a spus: Pe porcușorii mei îi va tăia trenul. Ce înseamnă asta?, se întrebă acela. Ce porcușori va tăia trenul?. Însă Maica Domnul i s-a arătat a doua oară și i-a spus la fel: Pe porcușorii mei îi va tăia trenul.

Bre, ce porcușori?, se tot întreba șeful de gară. Credea că este vreo turmă de porci printre șinele de cale ferată. A mers să vadă ce este și i-a găsit pe acei monahi dormind. A apucat să-i trezească înainte de a trece trenul, care i-ar fi omorât.

Vedeți, Maica Domnului, ca o Mamă bunã, îi ocrotește și poartă de grijă și de copiii ei cei neastâmpãrați.”

(Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Vol. VI. Despre rugăciune, Editura Evanghelismos, București, 2013, pp. 87-88)

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Purtarea de grijă a Maicii Domnului | Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Cerul pământul şi lumea

Cerul pământul şi lumea

Într-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viaţa sa curată, a fost întrebat de un vecin: - Cum faci tu de eşti totdeauna atât de mulţumit? Niciodată nu te-am văzut supărat. - Foarte simplu - a răspuns celălalt, în fiecare dimineaţă, când mă trezesc, privesc întâi cerul....

Sfântul Paisie Aghioritul despre educația copiilor

Sfântul Paisie Aghioritul despre educația copiilor

Sfântul Paisie Aghioritul: „Numele pe care îl scrijeleşti pe scoarţa unui copac se va mări, va creşte odată cu el. La fel şi inima copilului tău. Ceea ce scrijeleşti în anii lui de gingăşie vei citi în cei care vor urma."