Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a conferențiat la Cluj

de | dec. 13, 2018 | Actualitatea religioasă

Miercuri seara, 12 decembrie 2018, începând cu ora 19:00, în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a avut loc o conferință organizată de studenții ASCOR, ce l-a avut ca invitat pe purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

La invitația acestora, domnul Vasile Bănescu a ținut o conferință ce a avut ca temă „Duhul lumii și duhul Bisericii”. După prelegere, a avut loc o sesiune de întrebări și răspunsuri, moderată de către părintele Ciprian Negreanu.

La conferință a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care, în deschiderea serii, a adresat un cuvânt duhovnicesc și a mulțumit domnului Vasile Bănescu pentru prezența sa la Cluj-Napoca.

Evenimentul s-a desfășurat în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, din Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, strada Episcop Nicolae Ivan, f.n.

https://www.facebook.com/ascorcluj/videos/529566020879296/

 

Conferința face parte din seria întâlnirilor organizate de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Cluj Napoca, în perioada Postului Nașterii Domnului. Întâlnirile, cu persoane marcante ale Ortodoxei româneşti, dar şi cu invitaţi profesori sau oameni de cultură, au scopul ca studenţii clujeni să aibă posibilitatea să asiste, dar să şi participe la dialoguri cu invitaţii, conform site-ului ASCOR Cluj-Napoca.

La eveniment au fost prezenți numeroși studenți, teologi, tineri interesați de tema discutată, precum și cadre universitare, credincioși și oameni de cultură.

Vasile Bănescu este purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, consilier patriarhal, moderator  al Televiziunii Trinitas și invitat în cadrul posturilor de televiziune, în aspecte importante care țin de viața bisericii.

Ultimele articole

Festivalul Ligeti Transilvania 2023

Festivalul Ligeti Transilvania 2023

În perioada 25 mai – 19 iunie 2023, se va desfășura Festivalul Ligeti, în mai multe locații din Cluj. O parte din evenimentele Festivalului vor fi organizate în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub...

Concert simfonic – dirijor Henry Hao-An Cheng

Concert simfonic – dirijor Henry Hao-An Cheng

Concert simfonic – dirijor Henry Hao-An Cheng, Vineri, 9 iunie 2023, ora 19, Abonament 28, Colegiul Academic Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, Henry Hao-An Cheng dirijor, Aida-Carmen Soanea violă Béla Bartók Concertul pentru violă, Sz. 120, BB 128 Serghei...

TIFF PICNIC ÎN PARCUL ETNOGRAFIC

TIFF PICNIC ÎN PARCUL ETNOGRAFIC

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, împreună cu festivalul de film TIFF și Clubul Gastronomic Transilvan, vă invită marți, 13 iunie, ora 17:00, la un picnic în natruă cu mâncare...

„Vara” în interpretarea Ansamblului Couleurs!

„Vara” în interpretarea Ansamblului Couleurs!

După succesul evenimentelor din primăvară, vă invităm la o nouă manifestare în cadrul periplului muzical prin anotimpurile contemporane. Vom celebra „Vara” prin creațiile a patru tineri compozitori – Sebastian Țună, Aurelian Băcan, Áron Török-Gyurkó, Izabela Vieriu –,...