Părinții pustiei sunt monahii fondatori ai comunităților monahale din pustia Egiptului, care au fugit din orașe, au părăsit lumea în căutarea unui mod de viață ascetic și solitar, în sălbăticia pustiei. Denumirea de „părinții pustiei” cuprinde un grup influent de eremiți și cenobiți, trăitori în viața de obște începând cu secolul al IV-lea, care s-au stabilit în deșertul egiptean. Originile monahismului răsăritean și apusean se găsesc în aceste comunități solitare și religioase de asceți.
/
RSS Feed
