Radio Renașterea a primit Trofeul PRESEI la Târgul de Carte GAUDEAMUS

de | apr. 23, 2018

Postul de radio „Renașterea” al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a primit pentru a treia oară consecutiv Trofeul PRESEI la secțiunea Radio a Târgului de Carte GAUDEAMUS. Evenimentul dedicat lecturii s-a încheiat duminică, 22 aprilie 2018, cu decernarea premiilor.

Publicul prezent în cele cinci zile la târg a votat pentru radio „Renașterea”, ca principalul post de radio clujean de la care a aflat despre ediţia din acest an a Târgului, a motivat juriul decizia.

Mulțumim publicului, mulțumim organizatorilor!

Trofeul Gaudeamus a fost acordat editurii Şcoala Ardeleană, pe locul II situându-se editura Polirom, iar locul III a fost ocupat de editura Humanitas.

Cea mai râvnită carte a ediţiei a fost volumul „Istoria, adevărul şi miturile” de Ioan Aurel Pop. Prezent la festivitatea de decernare a premiilor, acesta a declarat:

Trofeul presei a fost acordat cotidianului Făclia, postului TVR Cluj, postului Radio Renaşterea şi site-ului clujulcultural.ro.

Premiul Educaţia a fost acordat Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. Locul I la Concursul Naţional de Lectură Mircea Nedelciu a fost ocupat de David Hodor de la Liceul Teoretic Mihai Eminescu; locul II de Răzvan Marius Anca de la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu; iar locul III de Adina Maria Ştefan de la Colegiul Naţional George Bariţiu. Premiul Miss Lectura a fost oferit Vasianei Sălăjan. Câştigătorul premiului tombolei Gaudeamus, derulată pe baza buletinelor de vot ale publicului, a fost Diana Pârv.

La târgul organizat de Radio România au participat peste 70 de expozanți. Organizatorii au estimat că 28.000 de clujeni au trecut pe la târg în cele cinci zile de desfășurare.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

„Catedrala Moților’’ din Huedin, în sărbătoare

„Catedrala Moților’’ din Huedin, în sărbătoare

Biserica Ortodoxă unde funcționează Parohiile Huedin I și III, păstorite de preoții Morcan Ioan și Lupuțan Dan, și-a sărbătorit marți 6 decembrie 2016 ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Sărbătoarea hramului a început duminică 4 decembrie când la Sfanta...

Târgul de decoarțiuni de Crăciun, în scop caritabil

Târgul de decoarțiuni de Crăciun, în scop caritabil

Târgul de decoarțiuni de Crăciun realizat de copiii Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca a avut și în acest an caracter caritabil. Credincioșii parohiei au putut admira astăzi, 11 decembrie 2016, creațiile micilor creștini, iar cei care le-au achiziționat au...

Conferinţă din seria „Glasul Bisericii în cetate” la Zalău

Conferinţă din seria „Glasul Bisericii în cetate” la Zalău

La Zalău a avut loc joi, 8 decembrie, o nouă întâlnire în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”. În sala Dialoguri Europene a Centrului de Cultură și Artă al Judeţului Sălaj, președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, pr....