Radu Preda: „România va fi o țară liberă și cu oameni puternici, doar în clipa în care ne vom asuma trecutul”

de | feb. 20, 2017

Sute de oameni au participat sâmbătă, 18 februarie 2017, la Gherla, la conferința Vindecarea prin memorie. Închisoarea din Gherla pe harta Gulagului românesc. Invitat să vorbească pe această temă a fost directorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, conf. univ. dr. Radu Preda.

„România va fi o ţară liberă şi cu oameni puternici, doar în clipa în care ne vom asuma acest trecut şi  vom cunoaşte biografiile celor care au suferit”, a afirmat  Radu Preda în cadrul prelegerii:

La eveniment a luat parte şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, care în cuvântul de deschidere, a amintit de Memorialul ce se intenționează a se ridica aici, dedicat celor care au pătimit în închisori:

Conferința, organizată de Mănăstirea Nicula, în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Gherla și Primăria Municipiului, a avut loc sâmbătă seara, de la ora 16:00, la Casa Municipală de Cultură din Gherla, și s-a bucurat de un real succes, a declarat ierom. Grigore Benea de la mănăstirea Nicula, cel care a moderat evenimentul.

Evenimentul de la Gherla se încadrează în seria de manifestări ce se organizează la nivelul Patriarhiei Române, în contextul în care anul 2017 a fost declarat ca anul omagial al apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie Arhierească la Parohia din Șimleu Silvaniei

Liturghie Arhierească la Parohia din Șimleu Silvaniei

În ultima duminică a lunii mai, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica închinată „Sfinților Împărați Constantin și Elena” din orașul Șimleu Silvaniei. Alături de Preasfinția Sa au slujit preoții apropiați părintelui paroh Cristian...

Târnosirea bisericii din Racşa

Târnosirea bisericii din Racşa

Duminică, 29 mai 2016, cu începere de la ora 9,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Racşa, Protopopiatul Oaş. Biserica a fost ridicată în urmă cu 140 de ani, poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului", iar datorită...