Rânduiala dumnezeieştilor slujbe pentru perioada 4-6 ianuarie 2019

de | ian. 4, 2019 | Actualitatea religioasă

Datorită faptului că anul acesta (2019) Ajunul Botezului Domnului să întâmplă sâmbăta (zi în care este permisă postirea, dar este interzisă ajunarea – Canonul 66 Apostolic; Canonul 55, SinodulV-VI Ecumenic),structura dumnezeieştilor slujbe prezintă o serie de modificări, care influenţează rânduielile liturgice începând cu data de 4 ianuarie (vineri).

 

Vineri (4 ianuarie)este zi aliturgică (adică, în tradiţia ortodoxă actuală, nu se săvârşeşte nicio Liturghie). În această zi se ajunează până la ceasul al IX-lea (aproximativ ora 15), după care se mănâncă de dulce, fiind dezlegare la toate (a se vedea Tipicul Mare al Sfântului Sava, la data de 5 ianuarie).

În această zi, dimineaţa se săvârşeşte slujba CeasurilorÎmpărăteşti, iar seara Vecernia, care poate fi urmată de Pavecerniţa Mică la care se pune şi Canonul special al înainteprăznuirii, alcătuit după modelul canonului Sâmbetei Mari.

 

Sâmbătă (5 ianuarie) este Ajunul Botezului Domnului. În această zi se mănâncă mâncare de post, dar nu se ajunează.

Dimineaţa, după Utrenie, se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, la care se citesc pericopele Apostolului şi Evangheliei Sâmbetei înainte de Botez. După Liturghie este permisă mâncare de post, dar fără untdelemn (a se vedea Tipicul Mare al Sfântului Sava, la data de 5 ianuarie, care permite să se mănânce doar pâine şi să se guste puţin vin).

Vecernia, conform tipicului, se săvârşeşte mai devreme, în jurul prânzului (ceasul al VII-lea din zi, aproximativ ora 12-13), urmată de sfinţirea mare a apei. În practică, mai ales în parohii, se săvârşeşte imediat după Dumnezeiasca Liturghie (sau seara, la ora obişnuită a Vecerniei).

La Vecernie se face vohod cu Evanghelia. După prochimenul obişnuit al sâmbetei („Domnul S-a împărăţit…”) se citesc cele 13 Paremii ale praznicului (3-3-7), separate prin cântarea a două antifoane. După ultima Paremie nu se cântă „Sfinte Dumnezeule…”, ci prochimenul Apostolului, urmat de Apostol, Aliluia şi Evanghelie (cele scrise la data de 5 ianuarie). Apoi ectenia întreită, „Învredniceşte-ne, Doamne…” şi ectenia cererilor.

Îndată după ectenia cererilor urmează slujba Sfinţirii Mari a Apei, cântându-se troparul: „Glasul Domnului peste ape strigă….” şi celelalte. La finalul acestei slujbe nu se cântă „Fie numele Domnului…”, ci după troparul praznicului se cântă Slavă… Şi acum… şi stihira „Să cântăm credincioşii…”, apoi se face otpustul Vecerniei (după rânduiala obişnuită, Preotul: „Înţelepciune”, strana: „Binecuvintează”, Preotul: „Cel ce este binecuvântat…” şi celelalte). După ce se gustă din apa sfinţită, se mănâncă mâncare de post, dar cu untdelemn (a se vedea Tipicul Mare la 5 şi 6 ianuarie).

Seara se săvârşeşte Pavecerniţa Mare cu Litie, iar unde se face priveghere, se adaugă Utrenia praznicului şi Ceasul I. Unde nu este priveghere, Utrenia se săvârşeşte în dimineaţa zilei de 6 ianuarie.

 

Duminică (6 ianuarie)prăznuim Botezul Domnului.

În această zi se săvârşeşte Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, la care se cântă Antifoanele praznicului şi Axionul praznicului. După rugăciunea amvonului urmează Sfinţirea Mare a apei.

Seara se face Vecernie Mare cu vohod. La această Vecernie se cântă prochimenul mare: „Dumnezeul nostru în cer şi pe pământ…”.

 

Dr. Cezar Login

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 11-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 11-a după Rusalii

În Duminica a 11-a după Rusalii (a datornicului nemilostiv), 28 august 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...

26 august – Sfântul Mucenic Adrian şi Natalia, soţia sa

26 august – Sfântul Mucenic Adrian şi Natalia, soţia sa

Mucenicul Adrian şi soţia lui, Natalia, erau din cetatea Nicomidiei, şi au pătimit în zilele împăratului Maximian Galeriu (293-311). Ajungând în Nicomidia şi intrând în templul idolilor, împăratul s-a închinat necuraţilor zei, aducându-le jertfe împreună cu tot...

,,Copiii la altar”- Ediția I | Tabără la Vermeș

,,Copiii la altar”- Ediția I | Tabără la Vermeș

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, în data de 22 august 2022, la Parohia ,,Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Vermeș, Protopopiatul Beclean, s-a desfășurat Tabăra de vară ,,de o zi" intitulată...

Evocarea poetului creștin Ioan Alexandru la 80 de ani de la naștere

Evocarea poetului creștin Ioan Alexandru la 80 de ani de la naștere

Poetul creștin Ioan Alexandru va fi evocat miercuri, 29 decembrie 2021, în Biserica „Sfânta Treime” din localitatea Topa Mica, județul Cluj, la împlinirea a 80 de ani de la nașterea sa. Evenimentul va avea loc de la ora 12:00 și va fi precedat de Slujba Parastasului...

O fotografie cât o istorie

O fotografie cât o istorie

Prin bunăvoinţa fotografului Ovidiu Guran, din Franţa, şi a lect. univ. dr. Rareş Beuran, de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, publicăm în premieră această fotografie-document...