Rânduiala dumnezeieştilor slujbe pentru perioada 4-6 ianuarie 2019

de | ian. 4, 2019 | Actualitatea religioasă

Datorită faptului că anul acesta (2019) Ajunul Botezului Domnului să întâmplă sâmbăta (zi în care este permisă postirea, dar este interzisă ajunarea – Canonul 66 Apostolic; Canonul 55, SinodulV-VI Ecumenic),structura dumnezeieştilor slujbe prezintă o serie de modificări, care influenţează rânduielile liturgice începând cu data de 4 ianuarie (vineri).

 

Vineri (4 ianuarie)este zi aliturgică (adică, în tradiţia ortodoxă actuală, nu se săvârşeşte nicio Liturghie). În această zi se ajunează până la ceasul al IX-lea (aproximativ ora 15), după care se mănâncă de dulce, fiind dezlegare la toate (a se vedea Tipicul Mare al Sfântului Sava, la data de 5 ianuarie).

În această zi, dimineaţa se săvârşeşte slujba CeasurilorÎmpărăteşti, iar seara Vecernia, care poate fi urmată de Pavecerniţa Mică la care se pune şi Canonul special al înainteprăznuirii, alcătuit după modelul canonului Sâmbetei Mari.

 

Sâmbătă (5 ianuarie) este Ajunul Botezului Domnului. În această zi se mănâncă mâncare de post, dar nu se ajunează.

Dimineaţa, după Utrenie, se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, la care se citesc pericopele Apostolului şi Evangheliei Sâmbetei înainte de Botez. După Liturghie este permisă mâncare de post, dar fără untdelemn (a se vedea Tipicul Mare al Sfântului Sava, la data de 5 ianuarie, care permite să se mănânce doar pâine şi să se guste puţin vin).

Vecernia, conform tipicului, se săvârşeşte mai devreme, în jurul prânzului (ceasul al VII-lea din zi, aproximativ ora 12-13), urmată de sfinţirea mare a apei. În practică, mai ales în parohii, se săvârşeşte imediat după Dumnezeiasca Liturghie (sau seara, la ora obişnuită a Vecerniei).

La Vecernie se face vohod cu Evanghelia. După prochimenul obişnuit al sâmbetei („Domnul S-a împărăţit…”) se citesc cele 13 Paremii ale praznicului (3-3-7), separate prin cântarea a două antifoane. După ultima Paremie nu se cântă „Sfinte Dumnezeule…”, ci prochimenul Apostolului, urmat de Apostol, Aliluia şi Evanghelie (cele scrise la data de 5 ianuarie). Apoi ectenia întreită, „Învredniceşte-ne, Doamne…” şi ectenia cererilor.

Îndată după ectenia cererilor urmează slujba Sfinţirii Mari a Apei, cântându-se troparul: „Glasul Domnului peste ape strigă….” şi celelalte. La finalul acestei slujbe nu se cântă „Fie numele Domnului…”, ci după troparul praznicului se cântă Slavă… Şi acum… şi stihira „Să cântăm credincioşii…”, apoi se face otpustul Vecerniei (după rânduiala obişnuită, Preotul: „Înţelepciune”, strana: „Binecuvintează”, Preotul: „Cel ce este binecuvântat…” şi celelalte). După ce se gustă din apa sfinţită, se mănâncă mâncare de post, dar cu untdelemn (a se vedea Tipicul Mare la 5 şi 6 ianuarie).

Seara se săvârşeşte Pavecerniţa Mare cu Litie, iar unde se face priveghere, se adaugă Utrenia praznicului şi Ceasul I. Unde nu este priveghere, Utrenia se săvârşeşte în dimineaţa zilei de 6 ianuarie.

 

Duminică (6 ianuarie)prăznuim Botezul Domnului.

În această zi se săvârşeşte Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, la care se cântă Antifoanele praznicului şi Axionul praznicului. După rugăciunea amvonului urmează Sfinţirea Mare a apei.

Seara se face Vecernie Mare cu vohod. La această Vecernie se cântă prochimenul mare: „Dumnezeul nostru în cer şi pe pământ…”.

 

Dr. Cezar Login

Preoții clujeni, duhovnicești și ancorați în actualitate

Preoții clujeni, duhovnicești și ancorați în actualitate

Preoții care fac parte din protopopiatul Cluj I doresc să își actualizeze mesajul și misiunea lor, în conformitate cu nevoile societății contemporane. Ei își propun ca prin ancorarea lor în realitate să poată reîmprospăta viața duhovnicească a credincioșilor....

Școala de vară „Porolissum” în Episcopia Sălajului

Școala de vară „Porolissum” în Episcopia Sălajului

În Episcopia Sălajului se desfășoară în perioada 10-21 august 2015, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Petroniu, proiectul „Școala de vară Porolissum”.  Acest proiect, inițiat de episcopie  în parteneriat cu școala generală „Porolissum” din Zalău și Asociația...

Marele pelerinaj de la Mănăstirea Nicula – 2015

Marele pelerinaj de la Mănăstirea Nicula – 2015

  Mai mult de 35 000 de credincioși s-au închinat la Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Nicula. Respectând tradiția, mulți dintre pelerini au ajuns pe jos „la Nicula colo-n deal”. Radio Renașterea vă oferă un fotoreportaj de la praznicul Adormirii...