Răsplata virtuţilor (Marţi, Săptămâna întâia după Rusalii)

de | iun. 6, 2023

Evanghelia zilei: Mt 4, 25; 5, 1 – 13

În vremea aceea au mers după Iisus mulţimi nenumărate din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. Iisus, văzând mulţimile, s-a suit pe munte şi şezând jos, ucenicii Lui s-au apropiat de Dînsul; iar El, deschizându-şi gura Sa, îi învăţa, zicând: fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, căci aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, căci aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, căci aceia se vor sătu­ra. Fericiţi cei milostivi, căci aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, căci aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi voi când, din pricina Mea, vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi. Voi sunteţi sarea pământului; dar dacă sarea se va strica, cu ce se va mai săra? La nimic nu mai este bună, decât numai de aruncat afară, ca să fie călcată de oameni.

Răsplata virtuţilor

Predica de pe Munte adresată de Domnul Hristos ucenicilor şi mul­ţi­milor este un Cod al Împărăţiei cerurilor. Ea prezintă explicit Legea mo­rală a Noului Testament, legea desăvârşită, destinată tuturor oameni­lor cu scopul de a produce o transformare interioară în sufletele lor, de a-i în­druma spre mântuire.

Cele 9 fericiri, fundamentul pe care se construieşte această predică, pot fi socotite un ansamblu de virtuţi care trebuie să însoţească viaţa creştinului pentru ca acesta să poată dobândi Împărăţia cerurilor.

Virtuţile sunt „trepte duhovniceşti” spre comuniunea cu Dumnezeu. Sunt nu­mite aşa pentru că practicarea lor presupune un efort continuu, chiar dacă am vrea doar să le menţinem la acelaşi grad. Dar nimeni nu se poate menţine la acelaşi grad de virtute, ci sau sporeşte în virtute, sau cade. Simpla încetare din înaintare înseamnă cădere, slăbire a efortului propriu vieţii virtuoase. Astfel, celui care urcă prin virtuţi la Dumnezeu nu-i este îngăduită nici o oprire, fiindcă oprirea pe calea virtuţii este în­ce­putul păcatului.[1]

Nu toţi copiii cresc în acelaşi mod; unii sunt mai puternici, alţii sunt mai slabi, dar toţi cresc. Dacă un copil nu creşte înseamnă că are o gravă problemă de să­nă­tate. La fel e şi în viaţa duhovnicească. Prin Botez, devenim fii ai lui Dumnezeu; acesta este primul pas pentru a creşte în cunoaşterea lui Dumnezeu şi în bunătate. A te opri în această creştere poate însemna ceva tragic.

Sfântul Grigore cel Mare aseamănă viaţa duhovnicească curentului unui flu­viu în plină revărsare. Cine se opreşte din înot este luat de valuri şi se poate îneca.[2] Prin urmare, în viaţa duhovnicească este vorba de virtute şi de creşterea în virtute.

Prima virtute pe care Domnul Hristos o pune în atenţia noastră este sme­renia, deoarece prin „cei săraci cu duhul se înţeleg cei smeriţi şi răbdători. De fapt, smerenia este o sumă de virtuţi. Ea este înainte de ori­ce o cunoaştere de sine, o recunoaştere a limitelor slăbiciunii ome­neşti, o continuă uitare a faptelor noastre celor bune şi recunoaşterea, din partea minţii, că tot ceea ce suntem suntem numai datorită darului şi în­du­rării lui Dumnezeu.[3]

Maica Domnului a spus despre sine: „A căutat Domnul spre sme­renia roabei sale”,[4] deci nu spre curăţia mea sau spre faptele mele bune. De ce? Pentru că smerenia ne recomandă înaintea lui Dumnezeu. Smerenia ne coboară în aparenţă, dar, de fapt, ne înalţă. Spune Domnul Hristos:

„Oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.” (Lc 18, 14).

Cel smerit îşi plânge „sărăcia”, adică nevrednicia. Plânsul exprimă starea de tristeţe a sufletului. Fericirea împărăţiei cerurilor o vor avea nu cei ce plâng din fire, ci aceia care plâng cu părere de rău pentru păcatele săvârşite în viaţa aceasta. Răsplata lor va fi iertarea păcatelor, care în limbaj duhovnicesc se poate exprima prin mângâiere sufletească.

Despre moştenirea pământului de către cei blânzi se vorbeşte şi în Vechiul Testament. Blândeţea, ca opusul agresivităţii, pregăteşte cadrul pentru urcuşul du­hovni­cesc pe scara virtuţilor. Spre deosebire de cele­lal­te fericiri, această fericire se aplică ad literam, pentru că prin tiranie cu­ce­reşti pământul, dar nu-l moşteneşti.

Blândeţea – spune Sfântul Ioan Scărarul – este o dispoziţie neschimbă­toare a min­ţii, prin care ea rămâne mereu aceeaşi, fie în cinstiri, fie în necinstiri. Blândeţea constă în a rămâne netulburaţi faţă de ocările pe care le îndreaptă aproapele împotriva noastră şi în a face sincere rugă­ciuni pentru dânsul..[5]

Sfântul Efrem Sirul, mergând mai departe, spune că:

Cel blând, de va fi ocărât, se bucură; de va fi necăjit, mulţumeşte. Pe cei ce se mânie, cu dragoste îi îmblânzeşte; când se mustră, rămâne neclătit, în ceartă se alină, când i se porunceşte se bucură, de mândrie nu se scar­pină, în smeriri se bucură, în isprăvi nu se înalţă, nu se trufeşte, cu toţi are linişte. În toată supunerea este supus, către tot lucrul este gata, în toate sporeşte, vorbire de rău nu primeşte.”.[6]

Cel blând este şi milostiv, deoarece mila este iubirea pusă în prac­tică.

Mila – spune Sfântul Isaia Pustnicul – ne face să trecem cu vederea gre­şa­lele altora, cu­noscându-ne pe noi înşine ca supuşi păcatelor. Ea ne con­duce spre iubire. Lipsa milei înseamnă lipsa virtuţii”.[7]

Vorbind despre milostenie, Sfântul Ioan Gură de Aur, în Omilii la Matei, spune că:

Răsplata celor milostivi s-ar părea că nu este decât o întoarcere a milos­teniei făcute; dar nu-i aşa, pentru că răsplata este mai mare decât fapta. Cei milostivi miluiesc ca oameni, dar sunt miluiţi de Dumnezeu, iar mila dumnezeiască nu este egală cu mila omenească; ci pe cât e de mare deose­birea între răutate şi bunătate, pe atât e de mare deosebirea între mila omenească şi mila dumnezeiască.”.[8]

Celor virtuoşi Domnul Hristos le vesteşte bucuria, fericirea şi vese­lia. Spune Domnul Hristos:

„Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multă este în ceruri.” (Mt 5, 12).

Chiar dacă răsplăţile sunt diferite, toate duc în Împărăţia cerurilor. De fapt, fe­ricirea dinainte deschide totdeauna drumul celei următoare, aşa că toate feri­cirile alcătuiesc un lanţ de aur: omul smerit îşi va plânge negreşit păcatele; cel care plânge va fi blând şi drept şi milostiv; cel milos­tiv, drept şi cu sufletul zdrobit va fi negreşit şi curat cu inima; iar cel curat cu inima va fi făcător de pace. În sfârşit, cel care îndeplineşte toate aceste fericiri va înfrunta prigoanele, nu se va tulbura când va auzi că e vorbit de rău şi va fi în stare să sufere pentru Hristos.[9]

[1] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 17, în Filocalia 3, p. 73.

[2] Cardinal TomÁŠ ŠpidlÍk, Evanghelia de fiecare zi, vol. 1, p. 76.

[3] Sfântul Ioan Scărarul, Scara raiului. Cuvântul XXV, p. 386.

[4] Lc 1, 48.

[5] Sfântul Ioan Scărarul, Scara raiului. Cuvântul XXIV, p. 379.

[6] Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte şi învăţături ( 1 ), Ed. Bunavestire, Bacău, 1997, p. 63.

[7] Nota 228 a Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae la Cuviosul Isaia Pustnicul, Douăzeci şi nouă de cuvinte, Cuv. XXII, în Filocalia 12, Ed. Harisma, Bucureşti, 1991, p. 122.

[8] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în PSB 23, p. 179.

[9] Ibidem, p. 184.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Răsplata virtuţilor (Marţi, Săptămâna întâia după Rusalii)
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Emisiuni recente