Realizările Arhiepiscopiei Clujului în anul 2020, analizate de Adunarea Eparhială | 15,9 milioane de lei au fost cheltuiți în scop filantropic

de | feb. 6, 2021

Membrii Adunării Eparhiale din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului s-au întâlnit sâmbătă, 6 februarie 2021, în ședința anuală de lucru, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

În cadrul ședinței s-a făcut bilanţul activităţilor eparhiei din anul 2020, sub aspect administrativ, economic, cultural şi misionar-social. Arhiepiscopia Clujului are în prezent 55 de proiecte şi programe sociale, care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijiri medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este. Astfel, au fost cheltuiți 15.945.730 milioane de lei în scop filantropic, la nivelul Eparhiei Clujului. De toată această lucrare au beneficiat anul trecut aproape 16.000 de persoane.

Ședința Adunării Eparhiale a fost precedată de slujba de Te Deum oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, începând cu ora 10:00, în Paraclisul Facultății de Teologie Ortodxă din Cluj-Napoca.

Lucrările Adunării Eparhiale s-a desfășurat în aula facultății, unde, în deschidere, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre importanța activității Bisericii în viața comunității. Totodată, a prezentat tematica anului omagial 2021 și a apreciat realizările din anul 2020.

 

Pe urmă, într-un mod interactiv, au fost prezentate rapoartele pe anul 2020 ale celor patru sectoare din cadrul Arhiepiscopiei, reprezentate astfel: pr. Cristian Baciu – sectorul administrativ-bisericesc, ec. Sorin Câlea – sectorul economic, pr. Cornel Coprean – sectorul cultural și Liciniu Câmpean – sectorul social-misionar, iar pr. Vasile Nemeș, inspectorul eparhial, a prezentat raportul de activitate al compartimentului disciplinar și de pictură.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a rostit un cuvânt duhovnicesc. Totodată, au luat cuvântul mai mulți membri ai Adunării și alți invitați.

 

La ședință au participat, pe lângă membrii titulari, Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Flueraș, oficialități centrale și locale, oameni de cultură și alți invitați din cele două județe ale eparhiei: Cluj și Bistrița-Năsăud.

La final au fost supuse la vot rapoartele prezentate, proiectul de buget și propunerile de activități și proiecte pentru anul în curs, 2021.

Dialogul dintre cler şi mireni în Biserica Ortodoxă

Conform Statutului de organizare al Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea Eparhială este organul deliberativ pentru toate chestiunile administrative, economice, culturale, social-caritative şi misionare ale Eparhiei. Aceasta se compune din reprezentanţi ai clerului şi credincioşilor, în proporţie de o treime clerici şi două treimi mireni, aleşi pe termen de 4 ani. Numărul total al membrilor este de 30, dintre care 10 clerici şi 20 mireni.

 

Proiectele pentru anul 2021

Printre proiectele Arhiepiscopiei, pentru anul 2021 se numără: continuarea lucrărilor la mozaicul din Catedrala Mitropolitană, continuarea lucrărilor la Centrul Misionar Social „Sfântul Apostol Andrei” din Cluj-Napoca, finalizarea lucrărilor la Centrul de tineret din Câmpeneşti, amenajarea Căminelor de bătrâni din Baciu și Făget, deschiderea unui Centru de îngrijiri paliative la Bistrița, începerea cursurilor din cadrul Școlii primare ortodoxe „Sf. Stelian” din Bistrița și sfințirea Bisericii monument istoric din Săliștea Veche, județul Cluj.

De asemenea, amintim seria de manifestări religios-culturale şi editoriale propuse pentru a marca: Centenarul Eparhiei Clujului (1921-2021), un secol de la nașterea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania și un deceniu de la alegerea și întronizarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei ca Arhiepiscop și Mitropolit.

Mai multe detalii despre realizările din anul 2020, precum și despre cele aflate în derulare: Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2020

Mai multe fotografii AICI 

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

REPORTAJ: Hramul celei mai vechi biserici ortodoxe din Cluj-Napoca

REPORTAJ: Hramul celei mai vechi biserici ortodoxe din Cluj-Napoca

De praznicul Sfintei Treimi, cea mai veche parohie ortodoxă din Cluj-Napoca și-a serbat hramul. Atmosfera la Biserica monument istoric „Sfânta Treime” a fost cu adevărat de sărbatoare, atât biserica cât și curtea fiind însuflețite de prezența credincioșilor în număr...

Pogorârea Sfântului Duh – sărbătoarea bucuriei la Baia Mare

Pogorârea Sfântului Duh – sărbătoarea bucuriei la Baia Mare

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiatîn duminica Rusaliilor de la ora 10:00 în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în fruntea unui sobor de preoţi slujitori, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh. Din...

O nouă expoziție de carte veche la Baia Mare

O nouă expoziție de carte veche la Baia Mare

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a participat, vineri, 17 iunie 2016, de la ora 13:00, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare”, în sala Sfinţii Martiri Brâncoveni, la deschiderea Expoziţiei „Cartea veche – Mărturie vie a spiritualităţii neamului...

Hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” din Moişeni, Certeze

Hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” din Moişeni, Certeze

Luni, 20 iunie 2016, de la ora 10,00, Preasfinţitul, Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Moişeni, Protopopiatul Satu Mare, cu ocazia hramului, în fruntea unui sobor de 19 preoţi din parohiile din jur, în...

Procesiunea de Rusalii de la Cluj, condusă de doi ierarhi

Procesiunea de Rusalii de la Cluj, condusă de doi ierarhi

Peste 1000 de clujeni au participat duminică, 19 iunie 2016, de praznicul Pogorârii Sfântului Duh, la procesiunea de Rusalii organizată de Arhiepiscopia Clujului pentru cel de-al șaselea an consecutiv. Căldura de-a afară nu i-a ținut în case pe credincioșii care au...