Părinții Bisericii despre război și stagiul militar, antologie, studiu introductiv și note Dragoș Dâscă, Editura Doxologia, Iași, 2015, 321 p.
Asistăm neputincioși de aproape patru ani la războiul declanșat de Rusia în Ucraina, pentru a cărui încetare ne rugăm la fiecare Sfântă și Dumnezeiască Liturghie, conform îndrumărilor primite din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a Sfântului Sinod al Bisericii noastre. De această dată poate mai arzător și mai adânc decât altăoară ne doare profund și ne înspăimântă amarnic veștile despre conflictul militar din vecinătatea noastră, deoarece acolo se confruntă fii și fiicele a două națiuni surori născute din aceeași apă a botezului Rusiei kievene în epoca Sfinților Olga și Vladimir la cumpăna dintre primul și cel de-al doilea mileniu creștin. Mai mult decât atât ne revoltă și ar trebui să ne scandalizeze atitudinea publică a Patriarhiei Moscovei și a Patriarhului Kiril nu numai de a aproba și binecuvânta „operațiunea militară specială” derulată de Rusia în Ucraina, ci mai ales numirea recentă, într-un document oficial emis de Patriarhia Rusă în 27 martie 2024, a acestei „operațiuni militare speciale” drept „război sfânt”: „From the spiritual and moral point of view, the special military operation is a Holy War, in which Russia and its people, defending the unified spiritual space of the Holy Rus’, fulfill the mission of the ‘Restraining One’ by protecting the world from the onslaught of globalism and the victory of the west that has fallen into Satanism”, iar în traducerea mea liberă în limba română: „Din punct de vedere spiritual și moral, operațiunea militară specială este un Război Sfânt, în care Rusia și poporul său, apărând unitatea spirituală a spațiului Sfintei Rusii, îndeplinesc misiunea de combatare (ținere sub control într-o traducere acurată) a răului prin protejarea lumii de atacul violent al globalismului și de victoria Occidentului căzut în satanism”[1]. O analiză critică a acestui document a fost realizată de mai mulți teologi ortodocși și eterodocși din Europa și din SUA, precum e cazul teologului ortodox Paul L. Gavrilyuk. Oricât de șocantă pare această propoziție trebuie să o spunem cu durere că nu este vorba despre un fragment extras dintr-un apel papal la cruciadă, emis de unul din papii Evului Mediu, ci de un text asumat de un sobor al Patriarhiei Ruse în Postul Paștilor anului Domnului 2024!
Din acest motiv am considerat că este imperios necesar să readuc în atenția creștinilor ortodocși români și a cititorilor români în general o carte, apărută la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei cu un deceniu în urmă, carte a cărei actualitate teologică și relevanță spirituală este acum mai actuală ca oricând, deoarece discută tocmai această problematică a războiului din perspectiva tradiției patristice. Dragoș Dâscă, autorul volumului, este licențiat în drept, teologie și filologie clasică, activând ca redactor și traducător din latină, greacă veche și engleză la prestigioasa Editură Doxologia din Iași, în cadrul căreia a fondat și coordonează, alături de preotul Cezar Țăbârnă, colecțiile „Patristica”, „Dogmatica” și „Apologetica”.
Volumul se deschide cu un temeinic studiu introductiv intitulat „Creștinii și lumea în război: ca mieii în mijlocul lupilor” (pp.11-28), material care debutează cu un citat din lucrarea „Morala creștină” a teologului grec Georgios Mantzaridis (n. 1935), cel ce exprimă cel mai bine atitudinea Bisericii Ortodoxe față de război și stagiul militar: „Participarea creștinului la orice fel de război vine în vădită opoziție cu credința sa. Dar și tolerarea nedreptății ce se face celor nevinovați este culpabilă”. Cu alte cuvinte, după cum notează teologul ieșean, „Biserica se opune participării creștinilor la războaie de cucerice, însă încuviințează satisfacerea serviciului militar și participarea la războiul pentru apărarea patriei” (p.11). Astfel, din perspectiva tradiției patristice și filocalice ortodoxe autentice un război de cucerire nu poate fi justificat în niciun fel, singura excepție fiind reprezentată de problema războiului defensiv și a necesității unui stat sau a unei națiuni de a se apăra și proteja în fața unei agresiuni militare externe. Traducând și antologizând o serie de canoane apostolice și ale unor sinoade locale și ecumenice, apoi extrăgând citate din operele a 61 de Sfinți Părinți (Clement Romanul, Iustin Martirul și Filosoful, Irineu de Lyon, Ciprian al Cartaginei, Macarie Egipteanul, Vasile cel Mare, Ambrozie al Milanului, Augustin, Maxim Mărturisitorul, Grigorie Palama, Gheorghe din Zadonsk, Siluan Athonitul, Luca al Crimeii, Nicolae Velimirovici etc), de scriitori bisericești (Tertulian, Origen, Lactanțiu, Eusebiu de Cezareea, Ana Comnena) și cuvioși contemporani (Filotei Zervakos, Sofronie Saharov, Iustin Popovici, Serafim de Virița, Iakov Tsalikis, Ioan Iacob Hozevitul, Paisie Aghioritul, Dimitrie Bejan, Epifanie Teodoropoulos și alții) trăitori pe parcursul celor două milenii creștine, Dragoș Dâscă conchide clar, ferm și lipsit de orice echivoc: „Biserica Ortodoxă nu a susținut niciodată ceea ce alte denominațiuni creștine sau religii numesc drept «război sfânt». Nu există vreun Sfânt Părinte care să susțină că a ucide eretici sau păgâni este un lucru lăudabil(sublinierea mea). În Ortodoxie nu a existat practica iertării retroactive a păcatelor soldaților care au luptat împotriva celor de altă credință. Bizanțul a rămas ostil la ideologia cruciadelor (…), pentru bizantini, războiul a fost dintotdeauna ceva necurat, iar canoanele Sfinților Părinți dovedesc acest lucru cu prisosință” (pp.12-13).
Prin urmare, cititorul se va convinge parcurgând acest florilegiu patristic și filocalic privitor la tema războiului că afirmațiile Patriarhului Kiril al Moscovei referitoare la un „război sfânt” dus în Ucraina împotriva Occidentului NU are NICIO justificare morală și nu-și poate găsi vreun argument în Sfânta Tradiție a Bisericii Ortodoxe, ci este o pură afirmație ideologică! Mai mult, invocarea în acest sens a Sfintei Scripturi sau a Sfintei Tradiții este nimic altceva decât o blasfemie și chiar „o lucrare demonică”, cum o numesc unii părinți citați în carte! Această cale de argumentare a fost ocolită până și de Eusebiu de Cezareea cel ce în lucrările sale a încercat să ofere o justificare teologică a războaielor de cucerire purtate de împăratul Constantin cel Mare, dar niciun alt Sfânt Părinte sau scriitor bisericesc al vremii sale nu i-a împărtășit tezele. De ce? Pentru că ar fi susținut păreri contrare afirmațiilor Mântuitorului din Predica de pe Munte, contrare predaniei apostolice și tradiției patristice pentru care războaiele sunt păcate strigătoare la cer, fiindcă provoacă omucideri și aduc moarte! Până și un țăran rus neinstruit, dar cu o viață duhovnicească autentică și profundă, care a trăit experiența vederii nemijlocite a Mântuitorului Iisus Hristos, a extazului mistic, după cum a fost definit de unii teologi, și anume Sfântul Siluan Athonitul (1866-1938) a conștientizat această realitate scriind: „Dacă împărații și conducătorii popoarelor ar cunoaște iubirea lui Dumnezeu, n-ar mai face niciodată războaie. Războiul este trimis pentru păcate și nu pentru iubire. Domnul ne-a făcut din iubire și ne-a poruncit să trăim în iubire și să-l slăvim” (p.205). De aceea, să stăm bine, să rămânem ancorați în tradiția autentică a Bisericii și să luăm aminte la adevărații noștri dascăli și părinți întru credință, nu la păstori năimiți și la voci rătăcite de pe calea Adevărului! Să ne rugăm pentru încetarea războiului, pentru vindecarea rănilor generate de acest conflict, pentru pacea Bisericii și a lumii, precum și pentru pocăința celor ce au abdicat de la dreapta slujire a Cuvântului Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos!
[1] https://publicorthodoxy.org/2024/04/08/when-theology-fuels-the-war/, accesat 19 aprilie 2024.
