Recepția lucrărilor la cel de-al treilea proiect social al Parohiei clujene „Sfânta Treime”

de | dec. 8, 2020

Luni, 7 decembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat la recepția lucrărilor de construcţie efectuate la clădirea unde va funcționa cel de-al treilea proiect social-filantropic al Parohiei „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca.

De anul viitor, în cadrul parohiei va funcționa un program after school destinat copiilor nevoiași. Lucrările efectuate la noul corp de clădire, situat în curtea parohiei de pe strada Bisericii Ortodoxe, nr. 10, au fost recepționate luni seara.

Alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, la recepția lucrărilor, a fost prezent și prof. univ. dr. Traian Bojiță, preşedintele Fundației Transilvania Leaders din Cluj-Napoca, împreună cu membrii din cadrul acestei Fundații, susţinători şi investitori ai acestui proiect filantropic.

Programul after school pentru copiii din familii defavorizate, un loc unde elevii să aibă acces la mijloace moderne pentru învățământul online și nu numai, va fi al treilea proiect social derulat de Parohia clujeană „Sfânta Treime”, pe lângă Cantina socială „Sfântul Ioan cel Milostiv” și Casa de oaspeți „Sfântul Ilie”.

„Clădirea nou construită a fost edificată într-un an de zile, noiembrie 2019 – noiembrie 2020, și are doua nivele: parter și mansardă, cu o suprafață utilă de 250 metri pătrați. În acest spațiu va funcționa cel de-al treilea proiect al parohiei, pe lângă cantina socială și casa de oaspeți, un program after school destinat copiilor din familii nevoiașe. Anul viitor, după ce vom traversa cu bine această perioadă de pandemie, o să organizăm inaugurarea centrului social. Multumim, cu recunoștință, Fundației Transilvania Leaders pentru sprijinul acordat!”, a transmis promotorul și coordonatorul proiectului, preotul paroh Cristian Baciu, care este și consilierul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului.

Proiecte sociale de anvergură în Parohia „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca

Ultimele două proiecte sociale au fost inaugurate în luna iulie 2019, fiind vorba despre Cantina socială „Sfântul Ioan cel Milostiv” și Casa de oaspeți „Sfântul Ilie”, coordonate de preotul paroh Cristian Baciu.

Cantina socială oferă zilnic o masă caldă, în mod gratuit, pentru 20 de persoane nevoiașe, în timp ce Casa de oaspeți oferă 12 locuri, în regim gratuit, pentru bolnavii care urmează tratamente în spitalele clujene, dar și pentru familiile lor.

Citește și Zeci de vârstnici clujeni, sprijiniți zilnic prin Cantina socială „Sfântul Ioan cel Milostiv”

În prezent, Arhiepiscopia Clujului are 55 de proiecte şi programe sociale, care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijiri medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este. De toată această lucrarea filantropică au beneficiat anul trecut peste 16.000 de persoane. Astfel, au fost cheltuiți 15.856.678 milioane de lei în scop filantropic, la nivelul Eparhiei Clujului.

Mai multe fotografii AICI

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA